Sarut cu diavolul.

1.DORINTA
Dorm? Nu, bineinteles ca nu dorm. Ma uit pe fereastra. Cum as putea sa dorm? Ma .. seaca ceva. Dar ce? Stii, poate totusi, dorm .. Dar daca dorm cum de vad luna? Sunt trei zile de cand imi canta la geam. E rotunda ca o roata de cascaval parisian.
Grr ..
Imi ghioraie stomacul. Oh, mai taci. Ar trebui sa dormi! Bine, iar am inceput sa vorbesc singura. Adevarul e ca atatea zile nedormite ma fac sa ma simt ca o bufnita. Revino-ti, Alexandra! Maine ai scoala, din nou. E usor, trebuie doar sa iti inchizi ochii si..
-Buna dimineata! se repede mama pe usa cu ceasca de ceai plina ochi, mirosind puternic a fructe de padure.
Mama mea, e o femeie minunata. Stie cum sa te faca sa iti incepi ziua cu un zambet. Ea si tata sunt .. cuplul nemuritor!
-Mama .. cat e ceasul? ma ridic, cascand.
-7:32. sopteste ea, pupandu-ma pe frunte.
-Oh .. multumesc pentru ceai.
-Cu placere, scumpo.
Si iese, lasandu-ma sa ma dezmeticesc. Ma intind pret de un minut, imi iau halatul pufos de pe calorifer si deschid geamul. Miroase a necazuri azi.
-Ciudato! zambesc eu.
Imi beau ceaiul si o uschesc pana la baie. Rahat! E saptamana "rosie". De aia nu puteam sa dorm. Ma clatesc in timp record, ma spal pe dinti, imi iau playerul si ies in parc pentru alergatul de dimineata. Asta ma va revigora putin. Tot orasul doarme.
-Lenesii. imi dau eu ochii peste cap.
Oh da, asta ma va ajuta. E liniste peste tot. Dar tot mi se pare ceva straniu pe aici. De dupa un manunchi de copaci, se aude un fasait. O umbra neagra se rafuia cu cimentul. Cand ma uit .. Nimeni. Chiar ar trebui sa citesc mai putine romane politiste.
Dupa cele 4 ture de parc ma intorc acasa, sa ma relaxez in cada plina de spuma. Minunat. Timpul pentru scoala! Eu doar, vreau sa par .. ca sunt entuziasmata. E un soare cumplit. Ochii in jos, dar nu cocosata. Manierele pe primul loc. Deodata ..
-Ah!
Cred ca ametesc... Ce s-a…?
-Doamne...
Atunci l-am văzut. Cu părul negru și ondulat pana aproape de umeri, ochii de culoarea ciocolatei amărui dar cu nuante subtile de auriu,nas perfect şi buzele pline si rozalii. Tocmai ce mă ajuta sa îmi strâng cărțile de prin iarbă. Se pare că chiar el a fost valul ce m-a dărâmat. Şi atunci inima aproape că mi-a ieşit din corp şi o căldură minunată mi-a cuprins pieptul explodând de emoţii.
-Asemenea! Bună, sunt William. Îmi pare tare rău că te-am facut să cazi.
Vocea lui îmi răsuna ca o harpă si îmi gâdila auzul dulce ca şi cum aş avea miere pe limbă. Nici nu mai puteam vorbi, de parcă mă ardea.
-Deci?
-Scuză-mă, ce?
-Cum te cheamă?
-Alexandra. Încântată de cunoştinţă.
Am incercat sa zambesc dar nu puteam decat sa simt bubuitul inimii mele din ce in ce mai accelerat. Fara sa imi dau seama am intins mana sa il ating. Ce trasaturi perfecte... ce ochi.. ce voce.. ce baiat! Si-a inchis pleoapele si speram ca si el voia sa il ating dar atunci...
-Ce faceti voi acolo?
Profesorul de sport..mda!
-Nimic, o ajutam sa isi stranga cartile. sopti el.
Mi-am intors capul catre profesor abtinandu-ma sa nu tip. Era cat pe-aci sa il ating! Ahh!
-Aha deci a-ti facut cunostinta cred.
-Mda.
Ce il interesa pe prof daca am facut cunostinta sau nu?
-Asta-i bine, hai grabeste-te!
Of!
-Imediat!
Am strans repede cartile ramase si l-am prins din urma pe profesor dar nu fara sa ma intorc si sa ii fac din mana lui William in semn de la revedere. El a dat din cap si a zambit apoi s-a indreptat spre intrarea scolii. Stai! Intrarea scolii? Ce cauta acolo?
Ora de sport a trecut ca prin vis. Nu imi mai amintesc nimic, ma gandeam doar la William si daca am sa il mai vad vreodata. Am luat in brate hainele si mi-am pus geanta de la Puma peste umar. Cand am ajuns in clasa ca de-obicei m-am pregatit de informatica cautandu-mi caietul in vag. Atunci Louise si-a trantit geanta, respirand greoi. Se pare ca facusem ceva tare greu in sala de sport. Totusi ma simteam mai plina de viata ca niciodata.Ca si cum as fi plutit ore intregi prin aer. Louise e o colega destul de draguta. Si cu siguranta una, cu care toata lumea si-ar dori sa isi petreaca timpul. E genul Miss Popularitate.
-Am avut tema?
-Nu cred.
-Ok.
Si si-a luat repede caietul si penarul si a zbughit-o pe usa in timp ce eu mergeam asa alene si incet desi stiam ca am intarziat. Am intrat in clasa si am salutat politicos profesoara. Din urma mea au venit si Diane impreuna cu Michael. M-am asezat la locul meu. Dupa ce profesoara ne-a impartit fisele, am inceput sa rasfoiesc printre randuri cu ochii dar nici nu cred ca eram costienta. Auzeam doar bazaitul enervant al vocilor din clasa si haraitul calculatorului. Deodata peste zgomotul facut de copii s-a auzit taraitul clopotelui de iesire. Am alergat repede pe scari in jos si am iesit afara sperand ca poate ma voi intalni din nou cu el. Dar nu am putut gasi decat razele de soare in fata ochilor. Trista am intrat in clasa si mi-am scos din dulap desenul mai apoi aruncand nervoasa in banca, cheia de la el. Pauza s-a terminat iar eu stiind ca dirigul mai intarzie, mi-am bagat castile in urechi.
-Bu-na-zi-ua! ii aud pe ceilalti in timp ce fug in bancile lor. A intrat dirigintele, lasand usa deschisa si a spus:
-Stati jos. Astazi, avem un elev nou care s-a transferat azi aici.
Si atunci a intrat el. La fel de trist ca si mine a trecut pragul si cand a dat cu ochii de mine pot sa jur ca a tresarit. Si iata-ne, in aceeasi clasa, in acelasi moment, holbandu-ne unul la altul.
-El este William si va fi colegul vostru de acum inainte. a continuat dirigul.
Aproape as fi sarit de pe scaun daca Louise nu mi-ar fi atras atentia:
-E dragut, nu?
-Mda.. am spus reprimandu-mi un strigat si neluandu-mi ochii de la el.
Parea un vis. Cum mi se putea intampla asta? M-am frecat la ochi, nevenindu-mi sa cred.
-Acum, William sa iti gasim un loc. Intai sa vedem ce note s-au mai luat...
Vedeam pretutindeni in jurul meu, fetele care se rugau. Oare si ele voiau la fel de mult ca si mine sa stea cu el in banca? Eu cel putin eram in extaz, nu ma puteam abtine incat am ajuns sa ma tin de scaun infingandu-mi unghile in albastrul lui.
-Uite am ajuns la... Louise...
M-am uitat la ea vazand-o cum isi incrucisa degetele si strangea din ochi.
-Mai Geanina, -mi se urcase inima in gat- nu prea ai luat note bune... Ia sa te punem noi in alta parte.
L-am privit cu coada ochiului pe William care a scos un suierat de usurare. Mi-am bagat capul in blocul de desen incepand sa desenez pe coltul foii, abstracte. O mutase pe Louise langa Cester. Nu mi-am putut abtine un chicot. Mai ridicam ochii din cand in cand tragand cu urechea la ce vorbea dirigintele. Deodata..:
-Uite du-te acolo in ultima banca!
Mi-am saltat capul vazand cum dirigintele arat cu degetul spre mine. Cred ca atunci am lesinat, nu stiu, nu imi amintesc, dar imediat l-am vazut pe diriginte langa banca mea iar eu dand pe dinafara de fericire, ma uitam la William cum se grabea sa ajunga la banca mea. Ar fi putut trece prin banci doar sa ajunga mai repede. Sunt sigura! S-a asezat elegant langa mine zambind si cu ochii sclipind de extaz! Am strans din pumni incercand sa nu fac o drama. Cat de repede te poti indragosti de o persoana? Dar mite sa ajungi sa o iubesti? Asa ca dirigintele in timp ce vorbea noi ne priveam muti iar intre noi se simtea electricitatea.
-Buna. a rupt el tacerea. Cine stia ca vom ajunge sa fim in aceeasi clasa? Dar chiar si in aceeasu banca?! a spus ridicand coltul gurii.
-Nu iti place sa stai cu mine? l-am provocat eu. Daca vrei ii pot spune dirigintelui sa ne schimbe.
-NU! NU! a raspuns prea repede si tare incat ne-a auzit toata clasa. El s-a imbujorat si si-a bagat capul in foaia de desen.
Acelasi lucru am facut si eu privindu-l totusi cu coada ochiului. O miscare de neatentie m-a facut sa imi scap creionul iar cand ne-am intins amandoi dupa el, degetele noastre s-au intalnit ne-am electrocutat retragandu-ne mainile.
-Scuze. i-am spotit si am intors capul.
-Nu e nimic. mi-a spus in timp ce imi inapoia creionul.
Mi-am muscat buza incantata de visul asta! Nu vreau sa se mai termine niciodata! D-l diriginte ne-a predat ceva. Iar la un moment dat s-a apropiat de urechea mea soptindu-mi:
-Imi poti imprumuta caietul tau putin, Alexandra?
Am simtit fiori pe spate atunci cand mi-a rostit numele.
-Sigur...
Dupa ce si-a transcris tot, l-a inchis. Eu l-am varat repede in geanta si m-am intors spre el dornica sa il vad din nou. Mi-a zambit dulce si mi-a facut din ochi. Aveam senzatia ca a facut ceva. Atunci am scos din nou caietul si l-am deschis. In el se afla un biletel albastru cu un nr de telefon.Era ce credeam eu ca e? M-am uitat la William iar el a scos un chicot inabusit.Am chicotit si eu si mi l-am notat in telefon apoi i l-am dat si eu pe al meu. Era flatant ca dupa abia 3 ore sa primesti numarul de telefon de la un baiat. Orele celelate au trecut si ele asa de repede incat nu imi dadeam seama daca am mai facut vreuna. In ore, in pauze vorbeam cu el incet, aproape soptind dar chiar si asa, auzindu-ne mereu peste galagia din clasa. Nu imi pasa ce zicea lumea, eu eram fericita ca el exista. Si oricand i-as fi ascultat povestile lui. Am ajuns acasa si eram cu mana pe telefon vrand sa il sun. Dar oare nu era prea rapid. Poate nici nu a ajuns acasa. Poate..
-Brrr! Mi-a vibrat telefonul in mana. M-am uitat la nume...


2.DROGUL PERFECT
-William! am tipat si am apasat pe butonul de raspuns instantaneu.
-Buna!Ce mai faci?
-Mmm...b-bine!Chiar voiam sa te sun!
-Ma bucur...
-Si? Tu ce mai faci?
-Tot bine... Ma gandeam la tine... Pur si simplu nu mi te pot scoate din minte!
Imi bubuia pieptul cand am auzit.
-Sa stii ca si eu... Esti Drogul Perfect. i-am spus si a inceput sa rada.
Ah! De ce am spus asta?
-Recunosc ca si pentru mine la fel...
-Poftim?!
-Nici mie nu imi vine sa cred... tot ce stiu e ca de cand te-am vazut m-am simtit complet...
Atunci s-a oprit.
-Ce? Te-ai simtit complet ce?
-Trebuie sa inchid. Imi pare rau.
-Stai! William ce...?
Ce se intamplase? Toata noaptea m-am tot foit, ma ascundeam sub patura apoi iar ieseam. Ce patise William? A doua zi la scoala m-am grabit sa ajung sa fiu iar langa el si sa il vad. Ora incepuse, dar el tot nu venise. A mai trecut o ora, si inca una. In aceasta zi, lipsise. Am ajuns acasa si mi-am verificat telefonul, nici-un mesaj, nici-un apel. Am hotarat sa sun eu. Nimic. Macar de-as fi stiut unde sta... A doua zi tot nimic. Parca a fost sters de fata pamantului. Ori am visat eu? Dar parea asa de real. Am scos foita pe care isi notase numarul de telefon, mangaind literele scris atat de elegant si frumos inclinate in partea dreapta scrise cu cerneala neagra fina. A treia zi nu mai aveam nici o speranta, eram atat de deprimata pana cand am intrat pe usa si, in ultima banca, era chiar el, zambind si facandu-ma sa ma simt ca sunt cea mai fericita fata din lume!
Nerabdatoare, m-am asezat langa el gata sa il bombardez cu intrebari cand deodata intra profesoara. Palavragea profa despre cat de rau e sa nu iti faci tema, in timp ce eu mi-am facut curaj sa il intreb:
-De ce nu ai venit atata timp la scoala? Si de ce nu ai raspuns la telefon?
-Shh! Incerc sa iau notite.
-Despre ce...? Nu ne preda ni...
-Shh!
-Bine, bine.
Toata ora, chiar si in pauza incercam sa vorbesc cu el, sa aflu ce se intampla, de ce nu vorbea cu mine. Ma gandeam ca poate am facut eu ceva...Cand am ajuns acasa l-am sunat, n-a raspuns nimeni. M-a ignorat si a doua zi, si urmatoarea saptamana...
-Uite, daca nu iti place sa stai cu mine in banca, pot sa ii zic dirigului sa ne mute. ma durea numai sa zic asta.
Trupul i-a devenit alert, dar s-a calmat imediat.
-Nu iti pierde vremea.
Devenise chiar obraznic. Dar cum din fire sunt incapatanata, i-am spus dirigului daca as putea sta in ultima banca singura. Zis si facut. Urmatoarea zi, am trecut pe langa el, care isi nota ceva pe un carnet si in acelasi timp mi-a tras scaunul sa ma asez, iar cand a vazut ca m-am asezat in ultima banca, nu langa el, s-a indreptat spre mine, si m-a intrebat:
-De ce stai aici? era furios.
-Pentru ca asa vreau eu. i-am replicat la fel de furioasa.
S-a intors pe calcaie, si s-a asezat in banca lui aporape explodand. Eram asa de multumita acum. Toata ora se tot intorcea si cerea sa se duca la cos, ba sa arunce ceva, ba sa isi ascute creionul, desi putea sa o faca si in pauza. Eu nici nu ma uitam la el, si simteam de fiecare data cand trecea pe langa mine, cat de incordat era. Mai la sfarsitul orei a mai venit odata si cand s-a intors, mi-a aruncat pe masa un biletel. Nici vorba sa il citesc. L-am aruncat la gunoi asigurandu-ma ca si el m-a vazut. Ha ha. Acum el era victima. S-a sunat, toti au iesit a ramas doar el si cu mine. Nu voiam sa raman singura cu el si sa fac o scena deci am iesit repede exact cand voia sa ma intrebe ceva. Desigur m-a urmat si el.
M-am grabit sa ajung la locul clasei noastre, intre cei doi copaci. M-am asezat pe pietre asteptand sa vina. Se grabea si el, il vedeam printre crengi cum se uita intr-o parte si in alta incercand sa ma gaseasca. Am intins mana dreapta intr-o parte si i-am facut semn sa vina. A fugit catre mine. Ma simteam ca in telenovelele alea dramatice.
-De ce faci asta? ma acuza el.
-Fac ce? ma miram eu. Tu esti cel care ai spus sa tac.
-Aveam nevoie de spatiu doar.
-Ei bine acum ai... nu te mai deranjez, nu te mai sun, nu mai stai cu mine in banca. Care e problema acum?
-PROBLEMA E CA EU VREAU SA STAU CU TINE! s-a rastit si atunci m-am dat un pas inapoi incercand sa par timida.
Se inrosise la fata.
-Chiar nu te inteleg. am soptit. data vrei sa ai spatiu, odata vrei sa stau cu tine... Mai bine, haide sa stam separati. Fara divergente.
-Nu! Eu vreau sa stau cu tine!
Imi dadusera lacrimile de emotie.
-Dar... tu nu ma bagi in seama, si deodata vii dupa mine si imi reprosezi ca eu nu o fac. Eu nu vreau sa ma indragostesc de tine iar tu sa ma respingi.
Simteam caldura ce imi inunda ochii. Lacrimi. Am inceput sa fug catre biblioteca. Probabil oamenii se holbau la mine, dar acum chiar nu ma puteam opri. M-am ascuns dupa biblioteca, incercand sa nu fac o scena lacrimogena. De dupa perete se auzea vocea lui:
-Alexandra, stai!
-Pleaca!
-Dar eu...
-AM SPUS SA PLECI!
-Bine...
Pauza de 20 de minute s-a scurs. Mi-am scos batista mototolita din buzunar si mi-am sters ochii, apoi am scris un bilet lui William "Nici sa nu indraznesti sa vorbesti cu mine" si am intrat in clasa. Profa nu venise. Am trecut pe langa banca lui si i-am pus-o pe masa fara sa ma uit la el. El m-a prins de mana dar eu m-am smucit si m-am asezat la locul meu uitandu-ma pe randurile goale ale paginilor din caiet. Goale.. ca si inima mea...
Nu vorbeam unul cu altul la scoala, nici la telefon, nu ne bagam in seama. El nu exista pentru mine, eu nu existam pentru el. Pana cand intr-o zi, cand m-am asezat la locul meu, am gasit in banca un trandafir rosu, care nici nu isi deschisese bine petalele, si legat de el, un biletel parfumat cu iasomie (esenta mea preferata). Muream de nerabdare sa il deschid si sa vad ce scria, caci imi era tare dor de el... asa ca l-am deschis si am citit:
"Vino, te rog, in pauza la cei doi copaci. Nu accept un refuz." Nu era semnata pe nici o parte, desi banuiam ca William l-a scris. Deci, in pauza m-am dus la copaci, insa nu era nimeni. M-am asezat pe pietre si asteptam sa vina. Deodata am simtit o respiratie rece pe ceafa mea.
-Buna...
M-am intors brusc, gata sa il iau in brate. Dar nu era el. Era altul, un frumos baiat blond cu ochi albastri sclipind ca diamantul, mai bine facut la trup si imbracat in negru. Am inceput sa respir greu, pe gura. M-a prins de brate si m-a apropiat de pieptul lui. Era de varsta mea, dupa fata lui mi-am dat seama, dar avea o forta inimaginabila. M-am uitat la el in sus si am incercat sa tip insa m-a strangea atat de tare incat am ramas fara vlaga. Eram in neputinta.
-Da-mi...drumul!
Si a disparut. A facut pur si simplu puf! si m-a lasat sa cad in genunchi pe pamantul rece. Cred ca incep sa innebunesc! M-am grabit sa ajung in clasa si ce sa vezi, cand sa deschid usa clasei m-am nimerit in bratele lui William.
-Lasa-ma! m-am rastit si l-am dat la o parte.
M-am dus direct la banca mea si am cautat trandafirul. De negasit. Imi pierd mintile! Ce Dumnezeu? Mi-am masat ceafa incercand sa ma calmez. Dar era... asa de real! William a venit si m-a intrebat:
-Ai patit ceva?! parea ingrijorat.
-Nu...nu am nimic.
-Esti sigura?
-Da.
-Umm... ma intrebam daca dupa ore ai vrea sa mai stai cu mine in parculet.
M-am uitat la el tematoare.
-Bine, sa zicem. Oricum nu facem ultima ora.
Acum incepuse sa zambeasca, mandru. In orele care au urmat era mai agitat ca de-obicei. O fi din cauza mea? Nu ma puteam abtine sa nu chicotesc din cand in cand. Totusi si eu eram nerabdatoare. Nu era chiar o intalnire, dar urma sa fim singuri. Ultimele 5 minute din ora, erau clar ca vor trece greu pentru amandoi.
-Asa.. acum sa va dam si tema. a spus ca de-obicei profesoara.
Incercand sa raman calma, mi-am notat in caiet tema si am inceput sa imi strang lucrurile fara sa par grabita. Toata lumea iesise. Ramase doar William care ma astepta, zambind strengar asa cum isi daduse seama ca mie imi place.Ne-am indreptat apoi catre cea mai retrasa banca din parculet si ne-am asezat pe ea.
-Deci... pentru ce voiai sa stau cu tine?
-Voiam sa... adica eu.. stii tu..
-Spune-mi odata. l-am incurajat inghitind in sec.
Atunci a scos de dupa ghiozdanul lui, un trandafir alb.
-William eu..


3.UNICUL EL
Mi-a oferit trandafirul, si si-a plecat capul.
-Mie chiar imi place de tine. a soptit dulce.
L-as fi strans in brate, de fericire. La naiba cu constiinta asta! Tremuram cu tot corpul. I-am zambit frumos si i-am ridicat capul abia atingandu-i barbia cu degetele. Cand ochii lui i-au intampinat pe ai mei am simtit doar impulsul puternic de a ma apropia. Mi-a dat doua fire rebele dupa ureche, si s-a apropiat, s-a apropiat, ah, fir-ar!Voia sa ma sarute. M-am apropiat si eu, am inchis ochii, dar la 3 centimetri de buzele lui, m-am oprit. Am respirat adanc si m-am dat inapoi.
-Trebuie sa plec. i-am spus si mi-am insfacat repede ghiozdanul, lasandu-l pe William sa priveasca in gol dupa mine.
Am ajuns in camera mea si am inchis usa cu cheia, apoi m-am dezbracat repede si m-am varat in pat. Mi-am pus castile in urechi si am dat drumul la muzica incercand sa elimin fluturasii din stomac. Deodata suna telefonul: era William. Am meditat pret de o secunda si i-am inchis. E asa de greu sa fii iubita si sa iubesti...
Am adormit imediat insa nu fara sa il visez toata noaptea de-asemenea. A doua zi, am trecut pe langa banca lui:
-Buna. a soptit.
Eu doar i-am zambit si am trecut mai departe. Aveam ora cu dirigul. Iar William a facut ceea ce nu credeam ca e in stare vreun baiat. I-a spus dirigului daca poate sa se mute din nou cu mine. Cand ceilalti au auzit au intors capetele in directia mea provocandu-mi un sentiment penibil. Bine-inteles ca dirigul a aprobat asa ca mi-am strans caietele si le-am pus cu tragere de inima pe fosta mea banca. M-am asezat in banca, iar ora a continuat, cu rasete cu foi aruncate la gunoi, telefoane ca-deobicei si mici certuri si discutii inutile. William ma privea tinta, in continuu pana cand mi-am facut curaj sa il intreb:
-Ce vrei de la mine?
-Sa imi spui daca ma iubesti.
M-am uitat la el serioasa sa vad daca cumva glumea. Se pare ca nu. Iata momentul adevarului. Il iubeam sau nu pe William? Am inchis ochii inspirand parfumul lui.
-Cred... cred ca.. da... abia am reusit sa rostesc.
-Atunci de ce ieri ai fugit de mine?
-Pur si simplu nu cred ca sunt pregatita. Nu te cunosc de nici macar o luna.
-Bine, ai dreptate. si-a intors capul foarte trist incat voiam sa ii zic ceva care sa il aline.
Dar am intors si eu capul, fara sa ma mai uit la el. In pauze, ramaneam amndoi in banca noastra totusi fara sa vorbim. El inca era trist, si ma facea sa ma simt vinovata.
-Imi pare rau. i-am soptit.
-Sa nu iti para. mi-a soptit si el si s-a ridicat din banca si a iesit afara.
Ah! El chiar vrea sa ma simt vinovata. M-am dus dupa el, sa vad unde e. Statea pe pietre intr-e cei doi copaci. Am tras aer in piept si m-am dus la el.
-Esti bine?
-Mda...
-Te rog iarta-ma... i-am spus si m-am asezat langa el. E doar ca, trebuie sa mai astepti. Vreau sa spun, nici nu ai idee ce mult te iubesc, dar pur si simplu trebuie sa mai astepti.
Si-a ridicat privirea, incercand sa zambeasca.
-Eu tot nu pot crede ca ma iubesti.
-Ce vrei sa fac ca sa iti demonstrez?
Atunci a zambit strengar facandu-ma sa inteleg ce voia.
-Nu. Nici sa nu te gandesti.
S-a intristat din nou.
-Te rog nu fa asta... m-am plans eu.
-Stiam eu ca nu ma iubesti indeajuns.
-Ba da! Te iubesc! Si cred ca problema e ca tu nu ma iubesti, William.
Cand i-am spus numele s-a inviorat.
-De ce ai crede asta?
-Pentru ca asa e!
-Ba nu. Te iubesc mai mult decat orice.
Trebuie sa notez asta. E prima oara cand imi spune ca ma iubeste.
-Atunci de ce ma faci sa ma simt vinovata?
-Vinovata...?
-Pentru ca te simti aiurea ca nu vreau sa te sarut.
-Nu e adevarat! E decizia ta.
Ma enerva asa de tare ca ma lasa pe mine sa aleg.
-E bine de stiut.
-Si... ma gandeam... ai vrea sa iesi cu mine in parc, sambata?
-Nu stiu, William... Daca ma lasa parintii... Am sa ma gandesc.
-Multumesc. si a zambit strengar.
Am ajuns acasa si primul lucru pe care l-am facut a fost sa ii intreb pe ai mei, daca ma lasa. Raspunsul: "Du-te!" Voiam sa il sun pe Unicul El sa ii spun marea veste. Deodata:
-Brr! incepe sa sune telefonul.
William. Ce prevazator.
-Deci?
-Incepi sa ma sperii!
-Scuza-ma dar ce au spus?
-Cine? am facut pe proasta.
-Parintii tai.
-N-am vorbit inca cu ei.
-Ah..ok.
Ha ha.
-Fac misto de tine!
-Daca ar fi venit din partea altcuiva m-as fi enervat.
-Daaar...
-Dar nu si venind din partea ta. Deci spune-mi. Ce au zis?
-Of... Au spus da.
-Yees!
-Nu te bucura! Nu ai de unde sa stii ca voi vrea sa vin.
-Te roooooog.
-Pfiu! Normal ca vin prostutule!
-Multumesc mult. Noapte buna.
-Si tie.
M-am culcat devreme in seara aceea. Maine urma sa fie sambata. Am dormit... linistit as putea zice, dar ma simteam ca si cum eram privita. Oricum ar fi, dimineata m-am sculat devreme, trezita de un mesaj de la Willim: "Buna dimineata raza de soare." In sinea mea am zambit. Am mai stat in pat pana la ora 9:00. Apoi m-am trezit si am inceput sa rascolesc prin dulap in cautarea viitoarei mele tinute pentru intalnirea de azi de la ora 11:00. Singurul lucru care mi-a placut a fost o rochita neagra din piele cu fiermoar pe o parte. M-am imbracat cu ea. Mi-am luat niste strampi de culoarea pielii si cizmele cu toc platforma. M-am dat cu putin parfum de iasomie, putin luciu rosu pe buze, si am plecat. Bineinteles el ma astepta, in parc in fata catedralei acolo, unde a spus ca va fi. El era imbracat intr-un tricou rosu, si cu blugi negri. Cand m-a vazut a inceput sa zambeasca strengar, iar eu am plecat capul. Desi purtam tocuri, nu eram mai inalta ca el.
-Buna. mi-a spus zambind in continuare.
-Buna. i-am zambit si eu.
De la spatele lui a scos un buchet format din trei trandafiri. In mijloc era unul alb patat ici-colo cu pete rosii iar de o parte si de alta, trandafiri rosii.
-Doamne... Sunt asa de frumosi! Nu trebuia sa te deranjezi.
-A fost placerea mea. mi-a spus si fara sa ma mai gandesc l-am luat de gat cu mana libera si l-am pupat pe obraz dar dandu-ma repede inapoi.
El inchisese ochii, savurand clipa si abia dupa 2 secunde ii deschise. Apoi ofta.
-Deci unde mergem?
-Vino cu mine. mi-a soptit si m-a luat de mana.
M-a dus pana la restaurantul cu Pizza din parc si mi-a deschis usa politicos. Am pasit peste prag putin confuza. Nu mai era nimeni acolo. Ne-am asezat la cea mai retrasa masa de acolo, iar chelnerita a venit sa ne ia comanda.
-Aduceti-mi va rog una Prosciutto. Si tu? m-a intrebat el cu ochii sclipind.
-Si mie tot una Prosciutto.
-Desigur. Ketchup dulce? a intrebat chelnerita.
-Mda, multumesc.
-Si doua Fanta va rugam. a mai cerut William.
Chelnerita a disparut imediat si s-a intors repede cu sucurile. Ma pregateam sa scot banii cand el m-a prins de mana si a zis:
-Nu e nevoie.
-Asa e. a zambit chelnerita. Baiatul a inchiriat tot localul. As vrea ca si prietenul meu sa faca asa ceva. si apoi a plecat.
-Poftim? Tot localul?
El doar a zambit. In zece minute a venit si Pizza.
-Nu manaci? m-a intrebat.
-Nu pana nu imi raspunzi la intrebare.
-Hmm... Da. Am inchiriat tot localul pentru tine.
-De ce?
-Pentru intimitate.
-Bine...
Am mancat Pizza timp de 20 de minute apoi chelnerita le-a luat si a iesit afara. Deodata a inceput sa se auda una din melodiile mele preferate, lenta de dansat in doi. Richard Marx-Right here waiting for you.
-Dansezi? m-a intrebat atat de dulce incat nu il puteam refuza.
-Sigur...
M-am ridicat elegant si mi-am pus mainile pe umerii lui, iar el pe soldurile mele. In timp ce alunecam practic pe muzica, l-am intrebat:
-Tu chiar ma iubesti, nu?
-Da. Si chiar foarte mult.
I-am zambit si m-am apropiat mai tare de el ajungand sa imi las capul pe pieptul lui. Ii simteam bataile inimii, regulate. Am ridicat capul sa ma uit la el, el deja se uita la mine. Mi-a zambit si el strengar, si si-a apropiat capul de mine. Incerca din nou sa ma sarute... Am vrut sa il refuz, sa ma departez.


4.SPERANTA
-Te rog, ramai.
Chiar nu ma puteam impotrivi de aceasta data. Si-a apasat buzele reci de ale mele, tragandu-ma mai aproape de el, strangandu-ma la piept. Mi-a infipt degetele in parul lui in timp ce el, ma saruta cu multa pasiune provocandu-mi fiori de placere pe sira spinarii. Nu mai existau limite. Doar Speranta. Speranta si vise. El ma tinea strans incat abia respiram. Saruta dulce, romantic, dar dand dependenta "victimei" lui. Alergam dupa fericire pana departe, fie pe mare, fie pe uscat, dar fericirea e aici, aproape de mine, asa cum va fi mereu. Imi mangaia buzele cu ale lui, facandu-ma sa il doresc si mai mult. Nimic nu putea merge prost acum. Dragostea e ceva ce nu se atinge niciodata… dar in cautarea ei, merita sa alergi toata viata. Am incercat sa ma dezlipesc de el dar l-am lasat sa se bucure de acest moment. Pana la urma s-a dat inapoi, respirand greu, la fel ca mine. Am dat din cap, sa ma dezmeticesc si am inchis ochii pret de o secunda. Timp in care, el s-a apropiat de mine.
-Multumesc.
-A fost placerea mea. am chicotit.
M-a invitat sa ma asez langa el pe banca. M-am asezat iar el m-a luat in brate pupandu-ma pe obraz.
-Te iubesc.
-Si eu te iubesc. i-am zambit.
-Stiu.
Si mi-am lasat capul meu umarul lui, inhalandu-i iubirea. Am stat, fara sa vorbim cu vocea. Doar cu sufletul.
-Ai incredere in mine? m-a intrebat serios.
-Sigur. i-am raspuns fara sa ma gandesc.
-Vreau sa spun... ai cu adevarat incredere in mine?
-Da am. si m-am uitat si eu serioasa la el. Ce s-a intamplat?
-Uite eu...nu sunt ca..voi.
-Noi, adica...?
-Voi, adica oamenii.
-Dar ce esti? Un varcolac? am chicotit neluandu-l in serios.
-Pe aproape. a spus trist.
M-am uitat nedumerita la el.
-William...?
-Sunt...sunt un vampir.
-Esti un ce?
-Un vampir...
-Oh da! Si eu sunt regina Elizabetha!
-Nu ma crezi...
-Ai vreo dovada? l-am provocat eu.
Atunci si-a scos coltii repede, iar eu am sarit la un metru de el. Sclipeau incredibil in lumina difuza.
-Doamne! mi-am acoperit gura.
-Te rog nu te speria!
Eu nici nu mai puteam vorbi, doar ma holbam la el. Si-a retras coltii si s-a apropiat de mine. Am vrut sa ma indrept spre iesire dar atunci m-a prins de mana.
-Nu fugi.
M-am smucit dar am cazut pe canapeaua de langa usa. A venit si m-a ajutat sa ma ridic.
-Nu iti fac rau.
-Si de ce as crede asta? M-ai mintit in tot acest timp in legatura cu ce esti. Nu m-ai lasat nici chiar sa imi dau seama singura. Te-ai ascuns.
-Dar eu...
-Nici nu vreau sa aud! Te urasc, William! Nu vreau sa te mai vad niciodata! TE URASC!
Am iesit pe usa, furioasa, si lacrimile curgandu-mi siroaie. Nici nu am indraznit sa ma uit inapoi. Am ajuns acasa, am tras perdelele si am incuiat usa de la scara exterioara ca nu cumva sa intre. Proasta, proasta PROASTA! Cum de am avut incredere in el? M-am cocotat pe biroul din dreptul geamului si am tras un ochi pe fereastra. Bineinteles era acolo, in curte cu mainile in buzunar, uitandu-se la mine. Am tras repede la loc perdeaua si m-am suit in pat incercand sa adorm. De ce? De ce el? De ce eu? Prea multe intrebari. Nu pot sa cred ca mi-a ascuns un asemenea secret. Spunea ca ma iubeste. Pun pariu ca vrea sa imi suga sangele. Ah! Il urasc! Mi-am tras patura pe cap incercand sa ma incalzesc. Dupa 5 minute deja numai puteam respira asa ca m-am dezvelit. M-am uitat atenta la dulapul meu. Era ceva...diferit la el. Era ceva acolo. M-am dat jos din pat incercand sa gasesc intrerupatorul de la lumina. L-am gasit. M-am intors iar silueta lui William era in fata mea. M-am speriat cazand peste pat. Asta a pus capac!
-Ce naiba faci aici? Nu asa intri in camera unei fete. Daca eram dezbracata? Pun pariu ca era mai usor asa sa imi sugi sangele nu?
-Nu as face niciodata asta!
-Da siguuur. Acum iesi odata din camera mea.
-Stai! Am venit sa lamurim toata treaba asta.
-Nu e nimic de lamurit! Mi-au ajuns minciunile tale!
-Uite nu puteam sa iti spun din prima. De unde stiam ca nu vei fugi tipand in gura mare "VAMPIIIIIR!"? De unde stiam ca nu ma vei da pe mana specialistilor sau ziaristilor?
-Ei bine ar fi trebuit sa stii ca nu ti-as face asa ceva niciodata!
-Acum stiu asta. Dar cum puteam sa iti incredintez secretul meu? Sa spunem ca ai fi noua in clasa. Si ai cunoaste o fata, i-ai spune imediat toate secretele tale? De unde stii ca ea nu te va trada? Ca nu iti va deveni dusmanca?
-Chiar crezi ca ti-as putea deveni dusmanca?
-Acum nu imi pasa. Eu stiu doar ca te iubesc. Daca mor, stiu ca macar am primit un sarut de la tine...
-Ce umor negru ai! l-am tachinat eu.
-E in natura mea. mi-a raspuns si amandoi am inceput sa radem.
-Off.. Imi pare asa de rau! i-am spus si l-am luat in brate.
-Te-am iertat deja. mi-a zambit strengar. Ah si ti-am adus astea! a spus aratand spre buchetul de trandafiri de la intalnirea noastra, ce erau asezati acum intr-o vaza cu apa.
-Totusi am o intrebare.
-Spune.
-E prima oara cand vii aici?
-Nu. Imi place sa te privesc cum dormi. Arati ca un inger.
L-am imbratisat si mai strans.
-Stii de-asemenea ca o sa te bombardez cu multe intrebari de acum. Pot incepe acum?
-Nu. E tarziu. Ar trebui sa te culci.
-Stai cu mine in noaptea asta?
-Dar o fac mereu.
-Da dar de data asta vreau sa fiu constienta.
-Bine atunci.
M-a saltat pe bratele lui si m-a pus i pat. Apoi s-a asezat langa mine si m-a sarutat lung, asa cum facuse si astazi la intalnire. Apoi pana am adormit mi-a fredonat un cantec ce nu il mai auzisem niciodata. Dar care suna minunat, mai ales cantata de vocea lui.


5.DE DIMINEATA
Pe fereastra patrundeau razele calde ale soarelui. Am deschis ochii si m-am uitat prin-prejur. Nici urma de William. M-am ridicat din pat si miam luat halatul de pe scaun. Am deschis geamul lasand sa intre prospetimea diminetii de primavara. Ceea ce m-a facut sa imi reamintesc de el. Am oftat.
-Halal iubit mai am si eu...
Atunci am simtit doua maini reci pe umerii mei.
-Neatza iubito. mi-a soptit si m-a pupat pe obraz.
M-am intors si l-am luat in brate.
-Credeam ca ai plecat.
-Si sa incalc promisiunea? Nici vorba draga mea.
-Deeeeci, ce facem azi?
-Cum adica NOI?
-Pai, mama, tata si fratemiu sunt plecati o saptamana in nu stiu ce excursie. Dar cum eu am scoala... m-au lasat acasa. Deci sunt libera.
-De ce nu mi-ai spus asa? Hai imbraca-te.
-Bine dar iesi din camera.
-Ok.
M-am schimbat repede in niste pantaloni scurti negri, si un tricou alb cu imprimeu floral, rosu pe umarul drept. M-am incaltat mai apoi cu sandalele mele albe.
-Poti intra.
-Oaau! Esti frumoasa.
-Mersi. Nu m-am mai imbracat cu ele de mult.
-Nu ma refer la tinuta... mi-a zambit strengar si m-a luat in spate apoi a zburat pur si simplu pe usa exterioara.
-Doamneeeee! am tipat.
Mi-am strans ochii si mi-am infipt unghiile in umerii lui, apasand tare. A gemut incet.
-Incet draga mea. Deschide-ti ochii.
Am facut-o. Am privit cum sub noi, fugeau casele, copacii, drumul, masinile si oamenii. Am privit in sus, la soare. Orbitor.
-Fii atenta. mi-a spus.
S-a apropiat de un nor. Si a intrat in el. Era umezeala imprejurul meu si am intins mana sa pot atinge acel puf alb. Dar nu am simtit nimic.
-Nu incerca. Nu sunt decat vapori. mi-a zambit.
-Cum de poti zbura?Toti vampirii pot?
-Da... a oftat.
-Ce mai puteti face?
-Multi pot citi gandurile.
-Si tu?
-Nu, din pacate.
-Ai sa imi spui cati ani ai cu adevarat?
-Te-ar speria.
-Haaaideee.
-Bine.
S-a oprit si m-a asezat pe o banca foarte retrasa din parc.
-M-am nascut in Anglia in anul 1986, fara tata. Apoi in 1903 cand aveam 17 ani, s-a depistat un val de ciuma. Pe atunci nu existau medicamente pentru asa ceva, iar mama s-a imbolnavit imediat. Si tin minte ca eram in spital, langa acelasi pat cu ea, plangand. Si a mai avut putere sa il cheme doctorul ce era de garda si sa ii spuna: "Salveaza-l pe fiul meu." Apoi a inchis ochii. Pentru totdeauna.
L-am vazut cum i s-au ivit doua bobite rosii sub ochi. Plangea. S-a sters repede la ochi.
-Si ce s-a intamplat mai departe?
-Habar nu am de unde stia mama ce este acel doctor. Capatasem si eu ciuma. El s-a uitat la mine cu o urma de teama in ochi. Atunci s-a repezit la mine si m-a muscat de gat. Atunci, a inceput viata in intuneric.
-De ce spui asa ceva? Observ ca poti iesi la soare.
-Asa e pot. Dar numai pentru ca ating un om. Daca nu te-as atinge mereu cand am fi afara amandoi s-ar sfarsi cu mine. Sau cel putin daca as sta la soare. Sunteti ca niste ochelari de soare.
-Deci, ca sa fie clar. Tu spui ca doar daac esti cu un om poti iesi afara.
-Da. Si iti multumesc. Nu am mai iesit de mult afara. Totusi e foarte ciudat. De-obicei nu puteam sta decat o ora afara cu cineva. Dar la tine, au trecut deja... 3 ore.
-Cine stie... Dar acum, unde e cel ce te-a transformat?
-Locuim impreuna. Dar e mai mereu plecat.
-Imi pare rau pentru tine.
-Nu chiar nu e nimic. Totusi de ce ai incredere in mine? Te-as putea omori oricand.
-Dar tu nu ai face-o. Tu nu esti asa.
-Dar intr-un acces de furie nu m-as putea opri.
Mi s-a taiat respiratia cand am auzit.
-Bine, ce ar fi sa te duc acasa.
-Ok.
M-a luat in spinare si m-a adus in camera mea. Ma uitam la patul meu nefacut, la hainele aruncate pe scaun, la caietele aruncate pe jos, la trandafirii de pe masa.Mama va fi furioasa. M-am intors spre el, pe calcaie si m-am apropiat de el, l-am luat de gat, si l-am sarutat. El m-a luat in brate si m-a asezat cu grija pe pat fara sa se desprinda din sarut. L-am strans mai tare la piept iar el a coborat cu buzele incet pe obraz si apoi mai jos, ajungand la gat. Mi-a prins incheieturile mainilor cu bratele lui puternice. A inhalat adanc si i-am simtit corpul devenindu-i alert. S-a oprit si s-a dat repede inapoi, aproape gafaind, la fel ca si mine. Si-a plecat capul trist.
-S-a intamplat ceva? l-am intrebat ingrijorata.
-Nu...eu doar...trebuie sa plec.
-William stai!
Dar nu m-a auzit si a iesit repede. M-am grabit sa ajung la usa, si m-am uitat in gol afara. Nici nu observasem ca s-a intunecat. Dar cat e ceasul? 17:34. Deja?! Mi-am strans repede de prin camera si m-am intins pe covorul moale inspirand greu. M--am uitat in partea dreapta la telefonul meu. L-am luat repede si l-am sunat pe William.
-Alo?
-William, ce s-a intamplat?
-Uite Alexandra, cred ca o vreme ar trebui sa nu ne mai vedem.
-Poftim?! De ce?
-Pur si simplu asa cred.
-Dar eu... William cum poti sa imi faci asa ceva?
-Imi pare tare rau.
Si a inchis. Am aruncat telefonul furioasa. A doua zi nu a venit. Aceeasi faza. Mda. Toata saptamana nici un semn de la el. "Nu ar trebui sa ne mai vedem?" Ce scuza penibila. Stateam singura in banca, acum dar nu voiam sa ma mut cu nimeni. Notele ramaneau inca bune, nu ieseam cu fetele, nu vorbeam cu ele, raspundeam doar daca eram intrebata profesorilor, recunosc simteam pierderea lui. Trecusera zilele de nastere ale colegelor, dar la niciuna nu am mers. A venit vara. Impreuna cu prietena mea cea mai buna, Alexandra de la Bucuresti. Am imbratisat-o strans si am izbucnit in lacrimi. Am luat-o de mana si i-am spus tot ce se intamplase cu William. Ca de obicei statea foarte atenta cand ii povesteam ceva. Dar acum parca sinteam ca si ea traia momentele mele cu el. Eram atat de fericita ca se intoresese!
Au trecut saptamani, luni, anul... Anul, in care am avut 17 ani. Oficial sunt adulta acum. Nu l-am mai sunat pe William, oricum il stersesem din telefon. Ce rost ar mai fi avut. Nu se mai intorcea... Nu ii mai pasa de mine. Totusi il visam. Si stiam ca eram inca indrgostita de el. Irevocabil. Trebuia sa mi-l scot din cap! Uita-l! UITA-L! Prea greu. Am incercat, sa ies cu altcineva sa nu ma mai gandesc la el. In zadar. Alexandra, incerca sa ma sustina pe cat posibil.


6.TRADATA
Noiembrie.Duminica. Cautam cartea de romana grabita, si in goana mea am dat peste un bilet albastru.Stai asa! Bilet albastru?! Nu cumva... nu, NU! Am ridicat tematoare biletul, cu bagare de seama l-am intors, si am recitit numarul de telefon. Putea sa imi provoace atata suferinta chiar si numarul lui de telefon. Nu rezist sa ii spun numele. Nici chiar sa ma gandesc la el. AHH! Esti patetica! Ma certam cu mine! Te-a uitat! A plecat! Ba nu! Am strans din ochi, incercand sa meditez.
-Nu imi vine sa cred ca fac asta!
Am format rapid numarul pentru a nu ma razgandi. Doar un buton, ma mai despartea de vocea lui. Cat ai putea suferi dupa o persoana pe care o cunosti doar de 3 luni?
-Alo? a raspuns o voce de femeie.
-As putea vorbi cu William?
-Imi pare rau dar William nu este diponibil acum. Este... ocupat!
-Ii puteti spune ca am sunat?
-Oh, nu cred ca doreste sa va vorbeasca.
-Scuza-ma dar cine esti tu?
-Iubita lui.
I-i-iubita? Parca tot cerul cazuse peste mine. Ma simteam Tradata. Stiam eu, stiam ca nu trebuie sa am incredere in el. Mincinosul! M-am trantit pe spate, si am inchis telefonul. Emotiile imi invadasera ochii. Mi se scurgeau lacrimi incet, iar inima imi bubuia prea tare pentru a mai auzi orice altceva. El chiar m-a uitat! A plecat. Nu ma mai vrea! Am auzit un ciocanit in geam. M-am ridicat, mi-am sters lacrimile, si am inaintat spre, sperand degeaba ca ar putea fi el. Am deschis usa ce dadea spre scara exterioara, si am intalnit doi ochi, caprui-amarui, exact ca ai lui... Totusi nu era William. Era o fata ce zbura, clar era un vampir, ce semana atat de tare cu el dar cu vreo 3 ani mai mare.
-Trebuie sa ma ajuti. a soptit cu expresia fetei indescifrabila, dar parand speriata.
-Intra. i-am spus facandu-i loc.
S-a asezat repede pe patul meu.
-Deci spune-mi povestea, pentru care necesita ajutorul unei muritoare abandonata de un vampir idiot.
-E William, fratele meu.
-E chiar fratele tau?
-Da. Si are nevoie de ajutor.
-Nu nu are, daca ar fi avut, nu ar fi plecat. Si oricum o are pe iubita lui care e mult mai buna decat mine si care il poate ajuta.
-Ai vorbit cu ea?
-Mda. Mi-a spus ca William nu poate vorbi acum.
-Oh nu! Trebuie sa ma ajuti. E creatoarea lui! L-a capturat!
-Crea...ce?
-Creatorea lui. E vampirul care l-a transofmat pe William in ceea ce a acum. Cea care i-a luat viata. E in pericol!
-Adica?
-Creatoarea i-a spus ca te va omori daca se intoarce la tine si nu ramane cu ea. L-a prins cand voia sa te sune, s-au certat si acum vrea sa il predea luminii in zori, pentru a-l omori.
-Poftim?! Nu pot permite asa ceva! Te ajut. Spune-mi ce trebuie sa fac!
-Oh! Multumesc Domnului. mi-a spus luandu-ma in brate, apoi inhaland pret de o secunda, si dandu-se inapoi. Oaau..mirosi bine! a exclamat aratandu-si coltii.
M-am retras inapoi.
-Stali linstita. Nu te mananc.
-Ok. Sa mergem.
M-a luat in spinare si a zburat pe usa mai repede ca William. Am zburat cred ca timp de 3 ore, dar ea nu dadea semne de oboseala. Zburam prea repede pentru a vedea ce era sub noi, dar am simtit la un moment dat, briza oceanului invaluindu-mi corpul. Am tremurat odata cu ea. Nimic nu ar putea descrie zborul pe un vampir. Desi stim ca acest vampir ar putea minti, insa atunci cand am vazut ochii ei, pur si simplu nu am putut rezista. S-a oprit pe o strada intunecata.
-Nu imi vine sa cred ce fac. Unde suntem? Cat este ceasul?
-Suntem in Seattle(S.U.A) si e ora... 3:46. a soptit in timp ce a scos dintr-un buzunar al paltonului, un ceas foarte vechi.
-Cat timp mai avem pana la rasarit?
-3 ore. Uite care e planul. Iti voi arata o cladire abandonata. La subsol este Hotelul "Bloody Mary", un hotel secret doar pentru vampiri. Acolo nu au voie oamenii decat ca angajati. Vei intra, intr-un hol lung tapetat cu grena si imediat dupa usa va fi un dulap. Deschide-l si intra acolo, pentru a te schimba, cu uniforma angajatilor.
-Stai! De ce nu faci tu asta?
-Pentru ca pe mine ma vor recunoaste. Asculta-ma. Dupa aceea, mergi pana se termina holul, cand vei intra vei ajunge intr-o sala mare din marmura unde se afla receptia. Cere un "Strange Teeth",e o bautura pe baza de sange. Ia apoi liftul pana la etajul 6. Tine minte, orice ar fi nu vorbesti cu nimeni si nu te uiti la nimeni. Unii vampiri te pot hiptnotiza.
-In regula.
-Cauta apoi camera 681 cand ajungi, trage putin covorul si vei descoperi un tarus, varsa apoi la tocul usii, bautura. O va atrage pe creatoare. Cand iti va deschide infinge-i repede tarusul in inima apoi dupa ce numai misca trage-o in camera. Iti va spune William unde sa o ascunzi. Intrebari?
-Da. Va merge?
-Daca te tii de plan sa speram ca da.
M-a dus la trei strazi distanta, exact in fata casei abandonate de care vorbea.
-Succes.
-Merci.i-am raspuns.
Usa s-a deschis cu un scartait enervant. M-am uitat imprejur. Ferestrele erau sparte iar din ele au ramas doar niste cioburi prafuite ce reflectau lumina lunii facandu-ma sa ma simt straniu. In fiecare colt al camerei se intindea simetric cate o panza de paianjen ce tremura in bataia vantului. Totusi si ce mi-a atras atentia a fost mirosul de cadavru in putrefactie ce venea din fata mea. Zaream acolo, o silueta ce atarna din tavan dar nu voiam sa ma gandesc la asta acum. Trebuie sa fie ceva pe aici, o lumina sau... Atunci am vazut in cioburile sparte o lumina de culoare grena ce venea din unghi drept cu stanga mea. Asadar m-am uitat la stanga si am vazut o crapatura in lemnele podelei. Am inaintat spre ea, si am descoperit ca defapt era o usa. Am deschis-o cu greutate deoarece imi inghetasera mainile pe manerul ei de metal. Scari. Prefect! Am coborat tinandu-ma in continuare de manerul usii, gata oricand sa ma intorc. Ah! Ce fricoasa mai esti. Constiinta. Ce sa ii faci? Erau in jur de 10 scari pe care a trebuit sa le cobor, pentru a ajunge la acel hol tapetat grena. Langa perete, asa cum mi-a zis sora lui William se afla un dulap, l-am deschis si am observat mai multe umerase pe care se aflau fuste scurte de culoare rosie impreuna cu un tricou negru. Le-am imbracat repede uitandu-ma la mine. Marimea perfecta. Am inspirat adanc, si am alergat repede pe hol, tinand cont ca nu am la dispozitie decat trei ore. Holul, parea sa nu se mai termine.


7.INEVITABILUL ADEVAR
Am deschis acum a treia usa, care trebuia sa ma duca in sala receptiei. Dar nu era cum ma asteptam sa fie. Era muuult mai mare, intradevar cu peretii facuti din marmura alba si tavanul sustinut de 8 stalpi,pe care erau incolaciti trandafiri cataratori, rosii. In stanga salii, se afla un loc de sedere unde erau asezate 4 canapele din piele visinie, si alte 4 fotolii la fel. In dreapta salii se afla receptia, iar imediat langa, un bar. In mijloc se afla o usa dubla, ce banuiam a fi liftul. Totusi ceea ce nu observasem de prima data era ca intreaga incapere era rotunda, masiva, dand un spect medieval. Am pasit nesigura inainte, sub privirile apasatoare ale vampirilor ce ma urmareau de pe canapele insetati. Dar acesta era INEVITABILUL ADEVAR. Eram eu importiva unui hotel intreg plin cu vampiri.
M-am dus direct spre bal, si am cerut "Strange Teeth".
-Asteptati 10 minute va rog. a spus tipul de la bar ce avea un accent frantuzesc.
Mi-a dat destul timp, cat sa ma obisnuiesc cu lumina locului. Am multumit apoi am luat tava de argint, pe care era asezata bautura, intr-un pahar de cristal, cu o culoare, ce e drept apetisanta. Am mers apoi la lift cu ochii in podea, pentru ca nu cumva vreun vampir sa incerce sa ma farmece.
-Hei, muritoareo! a strigat o vampirita cu vocea subtire, ce se afla langa mine pe fotoliu.
Am facut greseala de a ridica capul sa ma uit la ea. Avea parul roscat, prins in doua cozi, ochii verzi si era imbracata intr-o rochie lunga din matase neagra cu decolteul din dantela.
-Esti singura?
Am inghitit in sec.
-Nu. Am pe cineva.
-Ma rog! a zis dand din mana.
Am rasuflat usurata si am intrat in lift. Dar m-a oprit.
-Totusi asta nu inseamna ca nu ne putem distra umpic.
Oh nu! Nu imi placea felul in care se uita la mine... A intrat si ea in lift. Dar chiar cand sa se inchida usile apare tipul de la bar.
-Jessica, las-o in pace!
-Off...nu ma lasi niciodata! s-a plans si s-a dus la locul ei pe fotoliu.
-Multumesc. i-am soptit tipului.
-Nici o problema. Fa-ti treaba. mi-a spus facandu-mi din ochi.
Oare stia ce aveam sa fac? Adica omoratul unui vampir, nu cred ca e legal. Am apasat pe butonul ce ma ducea la etajul 6. Eram in punctul in care nu ma mai putea mira nimic. Am auzit de vampiri, de hotel pentru vampiri, dar nici ca am mai pomenit caldura in subteran. E adevarat. Desi eram probabil la 200 de metri sub nivelul pamantului, locul era chiar cald, ori poate aveam eu prea multe emotii. Am ajuns. Am strans tava in maini, mi-am facut cruce si m-am rugat sa mai pot vedea si maine lumina zilei, apoi am pasit. Cand am dat de camera 681,am lasat jos tava, si m-am uitat la covor. Intradevar el avea o ridicatura. Am scos repede tarusul, am varsat bautura asa cum imi spusese sora lui William.Am strans in mana tarusul pregatita de atac in orice clipa. Am asteptat, am asteptat timp de 2 minute. Am ciocanit, nimic, imi transpirasera palmele. Am auzit niste pasi apoi o voce ce venea de pe culoar. Am cautat sa ma ascund dar nu zaream nimic. M-am rezemat de usa din spatele meu, care s-a deschis si m-a facut sa cad pe spate. Care erau sansele? Am inchis repede usa, si am privit pe gaura cheii. Era o femeie cu parul blond, volumizat si ochi albastri. A inspirat, probabil mirosul sangelui, si a spus:
-Oameni incompetenti!
Apoi a intrat pe usa. Oh doamne! Ea este creatoarea! S-a aprins becul in camera in care ma aflam, iar cineva m-a prins de abdomen si trantindu-ma in pat puternic.
Era William, mi-a zambit, si l-am luat in brate, iar el m-a sarutat pe crestetul capului.
-Te iubesc. mi-a soptit in ureche.
-Si eu.i-am raspuns.
L-am gasit! E cu mine. Of... nu ii mai dau drumul niciodata! Deodata mi-am simtit gleznele fixate, neputand sa le misc. Am deschis ochii. Oh, nu. Lesinasem. Eram acum fixata de pat, prinsa cu frangii de maini si de picioare. Dar William, nu era... William. Era acelasi vampir, care tin minte, ca la scoala, mi-a lasat in banca un trandafir cu un bilet, am fost la locul unde spunea biletul, iar vampirul m-a strans puternic in brate, apoi a disparut. Vampirul blond, el e!
-Da-mi drumul! am zbierat.
-Asta sa o crezi tu muritoareo! a vorbit tandru, apoi m-a apucat de barbie si mi-a adulmecat vena de la gat.
-Ce esti tu? a soptit, apoi si-a lipit buzele de gatul meu.
I-am simtit coltii, strapungandu-mi pielea, iar sangele navalea pe perna alba din satin a patului. Era ca si cum fiecare picatura de viata, iesea din trupul meu, si nu se mai putea intorcea. Am inchis ochii, ametita, coplesita de durere. Dar cum spun eu mereu, e mai bun sfarsitul groaznic decat groaza fara sfarsit. Sorbea din sangele meu, lacom, fara sa se opreasca. Am deschis gura, incercand sa tip, dar fara sa reusesc. Nu imi mai gaseam vocea. Ma inecam. Asa ca, asta e sfarsitul. Poate acolo, unde voi merge, il voi intalni, si pe William. Si poate ma va iubi din nou, si poate vom din nou impreuna, pentru totdeauna. Desi eram sigura ca sunt moarta, mi-am amintit ce tarusul pe care inca il posedam, si de faptul ca sunt legata cu franghii totusi.Am inceput sa frec varful tarususului de impletiturile franghiei de la mana dreapta, incercand sa il resping pe vampir. Tamplele imi pulsau de durere, iar urechile imi tiuiau.
In cele din urma am reusit sa desfac franghia dar vampirul tot nu incetase. Incet am ridicat tarusul, deasupra spatelui vampirului. Si cu o ultima putere, l-am injunghiat pe vampir, in locul unde se afla inima, asa cum ar fi trebuit sa ii fac creatoarei. Acesta s-a dat jos de pe mine, iar acum arata ca un manechin care statuse prea aproape de foc. Fata arsa. Topita. Un ochi iesit din orbite, dezgolit. Celalalt, i se scursese pe pomete. Tot obrazul ii atarna, de pe buze incepuse ai picura saliva, pielea lui lucioasa era acum... neagra. Gura i se umpluse de sange. Incerca sa scoata un ultim tipat si se prabusi la pamant, transformandu-se in cenusa pe covorul de catifea. M-am ridicat de pe pat, si mi-am pus mana la gat in locul muscaturii. Inca sangera. Am deschis un dulap, ocolind scarbita vampirul ce era acum doar praf si pulbere. Am gasit un tricou negru pe care l-am rupt in doua si mi-am alcatuit o esarfa, pe care am legato strans in jurul gatului. Am gasit pe noptiera un ceas, si m-am uitat grabita la el. 5:32. Mai am o ora la dispozitie.Am bagat repede sub pat gramada de cenusa, si am fugit catre usa.
Am rasucit cheia de aur in broasca, iar usa a scartait facandu-ma sa tresar. M-am uitat de-alungul coridorului apoi la usa camerei 681. De la manerul ei se scurgea inca bautura pe baza de sange pe care o comandasem, si facand o balta, ce se intindea pana la picioarele mele. Am mers incet pana in fata ei, pleoscaind. Am inghitit in sec, si am strans pentru a treia oara tarusul in mana. Am batut cu bagare de seama in usa.
-Cine este? a intrebat o voce de femeie, identica cu cea care mi-a raspuns la telefon.
-Menajera.
Ce altceva puteam spune? Ca sunt o fata ce a venit sa te omoare pentru a-si lua iubitul inapoi? Sau, ma rog. Fostul iubit.


8.MAI MULT MOARTA
-Un moment! a raspuns vampiroaica.
A deschis putin usa, si am dat fata in fata cu ea. A adulmecat aerul din nou, si i-au iesit coltii. Fir-ar ei de muscatura. Privirea i-a inghetat. Se uita la mine, in gol. Nu cred ca va iesi bine. Pentru mine cel putin... Am impins usa, si m-am repezit cu tarusul asupra ei. Dar ea m-a prins de mana, aruncandu-mi tarusul cat colo.
-Nu te zbate, muritoareo! William, e al meu!
-Ba nu! am contrazis-o plesnindo peste fata!
Oops! Cred ca nu trebuia sa fac asta... Eu impotriva unei vampiroaice de o suta de ani. Iar eu... MAI MULT MOARTA decat vie. Desi, fiind atat de slabita, am reusit sa o dau jos din picioare. M-am uitat in jur dupa William, dar nu era nicaieri. Cateva secunde am putut admira, arhitectura camerei. Avea un pat, strajuit cu perdele de catifea grena, in apropierea lui se afla o masuta de cafea din sticla, alaturi de doua fotolii asa cum am vazut la sala receptiei. In spatele lor se afla un coltar pe care era asezat o plasma. De partea cealalta a patului se afla un dulap mare si masiv, din lemn de stejar si manere de argint. Dar gata cu admiratul. Trecand la realitate, i-am legat parul vampiroaicei de manerul de la usa -noroc ca avea parul lung- si cat timp ea s-a zbatut am cautat tarusul. Cand m-am intors cu spatele ea disparuse. Oh nu! M-a trantit pe jos si s-a pus peste mine incercand sa ma muste. Am intins mainile in fata, zbatandu-ma sa o ridic. Nu eram in stare sa lupt din nou, dar iata ca eram nevoita.
-Idioato! William nici macar nu se afla aici! a tipat la mine.
Cum?! Adica m-am luptat cu doi vampiri degeaba? Eram furioasa acum. Am impins-o jos de pe mine si am deschis usa. Cand sa ajung la lift, vampiroaica s-a pus in fata mea.
-Da-te la o parte! am zbierat la ea.
Am plesnit-o pentru a doua oara, si am intrat rapid in lift, lasand-o in urma.Doamne, ce ma fac acum?Am mai putin de ora pentru a-l gasi pe William, si inca o vampiroaica care ma urmareste. Ajunsesem in sala receptiei. Am trecut pasind nervoasa, cu hainele imbibate in sange, si tarusul in mana. Sper ca i-am speriat pe toti vampirii ce se aflau pe canapele, pentru ca nu aveam nevoie de alti musafiri. Cand am trecut de usa ce ducea spre hol, am inceput sa alerg. Am urcat in graba scarile, am deschis si aceasta usa. incercand sa ignor, spanzuratul, ce observam in lumina difuza, ca avea fata umflata si purpurie, cu limba atarndandu-i dintr-un colt al gurii, cu muste umbland pe ea. Ma apucasera durerile de burta. M-am cutremurat toata de la frigul care venea de afara. M-am grabit sa o alertez pe sora lui William. Dar nu era nicaieri. M-am uitat in stanga, in dreapta. Nimic.
-Ahhh! am tipat.
Fusesem zgariata pe spate cu putere. M-am prabusit pe cimentul rece, intr-o balta de sange. Am incercat sa ma intorc pe spate, pentru a vedea atacatorul. Eram atat de sigura ca aceea vampiroaica era, dar, in locul ei am vazut-o pe sora lui William, cu ochii arzandu-i, cu bratele tremurandui, in pozitie de atac. Era clar insetata. Din urma ei a venit, vampiroaica pe care o plesnisem de doua ori.
-Foarte bine, draga mea. a aplaudat vampiroica.
-Multumesc stapana. a raspuns politicos sora lui William.
-Poftim? Dar tu... adica tu nu esti...? Ce se intampla aici? am spus total debusolata si in dureri.
-William, nu e fratele meu, defapt e dusmanul meu. a ras cea care o credeam a fi sora lui.
-Deci, William nu e in pericol?
-Oh, singurul pericol ce il paste pe William e pierderea ta. Mi-a spus si era gata sa sara peste mine.
Cand deodata s-au aprins doua faruri apoi tot ce am putut auzi a fost izbirea unei masini, si tipatul vampiritelor. Cand m-am trezit ma aflam pe bancheta din spate a unui Porsche, ce observam dupa cum stralucea, ca este argintiu.
-Esti bine? a intrebat soferul, ce era chiar tipul de la bar.
-C-cred ca da. Doar ca mie foarte frig, si am o zgarietura uriasa pe spate.
-Ei, asta patesti, cand esti prea cuminte. a chicotit pasagerul, fiind de-asemenea, vampirita care m-a oprit inainte sa urc in lift.
-Wow! Ce se intampla aici?
-Domnul asta de langa mine, te-a lasat sa te duci, la mincinoasa aia de la camera 681.
-Stai tu stiai de asta?
-Da. Ti-am citit gandurile.
-Aha, dar cum a-ti aflat unde sunt?
-Te-am vazut atunci cand ai iesit din lift, insangerata si cu tarusul in mana. Iar Jessica mi-a spus ce aveai de gand. Si cum o cunostea foarte bine pe cea care se dadea drept sora lui William, stia ca va urma ceva neplacut pentru tine. mi-a explicat tipul de la bar.
-Dar de ce ma urmaresc?
-Pentru ca esti o fiinta apetisanta. Nu s-a mai gasit cineva cu un miros ca al tau, de cel putin un secol. a soptit ca pentru ea Jessica.
-Apropo, eu sunt Chuck.a spus tipul de la bar.
-Chuck?
-Mda. Tu cum te numesti?
-Alexandra.
Cand mi-am rostit numele, cei doi s-au uitat unul la altul, cu subinteles.
-Esti iubita lui William? a intrebat Jessica.
-D-da. E vreo problema?
-Ah nu. Dar e foarte bine. Ii suntem datori lui William de cand ne-a salvat de Cassandra si Mandy.
-Care e care?
-Cassandra e cea blonda.
-Oh.
Masina a luat o curba, ceea ce m-a facut sa cad pe spate pe rana pe care o aveam.
-Aaaah! am tipat vulnerabila.
-Trebuie sa te ducem la un spital. a spus Chuck, apasand pe pedala de acceleratie.
-O pot trata eu. Stii ca nu imi plac doctorii. a soptit Jessica.
-Da! Te rog! Fa-o cat mai repede! am tipat, dandu-mi lacrimile de durere.


9.CONTRA CRONOMETRU
Am inchis ochii, pentru a nu mai simti durerea.In scurt timp adormisem. Vedeam doar intunericul, iar spatele meu, parca nici nu il mai aveam. Intradevar durerea persista. Dar am ignorat-o.
-Alexandra... Alexandra! auzeam o voce subtire.
Jessica. Mi-am mijit ochii, vazand minunatul ei par roscat ca prin ceata.
-Trezeste-te!
-Da ce e?
-Te mai doare?
-Ce?
-Spatele prostuto.
-Nu...tare... am spus incercand sa ma intind. Unde suntem?
-La mine acasa. a soptit Chuck.
M-am frecat la ochi, incercand sa ii deschid mai bine. M-a orbit lumina ce venea de la candelabrul facut din aur si cu mii de modele complicate ce atarna chiar deasupra patului pe care ma aflam.
-Dormi draguto. a spus Chuck.
Apoi a chemat-o pe Jessica intr-o alta camera. Am tras patura asa calduroasa ce era pe mine, si m-a cuprins frigul. Mi-am dus mana la spate, si mi-am atins rana, cutremurandu-ma. M-am dat jos din pat, in picioarele goale, si m-am apropiat de camera unde se dusesera mai inainte, salvatorii mei.
-Realizezi, ca va trebui sa ii spunem, nu? s-a auzit Jessica.
-Nu poti macar sa mai astepti? Tocmai ce a fost muscata si zgariata de un vampir. i-a explicat Chuck.
-Sa asteptam? Suntem CONTRA CRONOMETRU!
-Ce anume sa imi spuneti? i-am intrebat pasind in camera.
-Aah. Pai... Jessica ai putea... a incercat sa spuna Chuck.
-William a fost rapit! Pe bune acum! a zis repede Jessica.
-Poftim?!
Nu mi-a venit sa cred.
-Dar cum?
-Vampiritele alea tampite l-au prins cand voia sa vina spre noi. Dar nu stim unde l-au dus.
-Si ce mai asteptam? Sa mergem.
-Nu poti merge asa. Du-te si fa un dus. Esti plina de sange.
-Bine dar apoi mergem de graba.
Mi-a dat niste prosoape si o rochie alba lunga, cu bretele cu model floral. Mi-a indicat drumul catre dus, apoi a plecat. Apa calda era exact ce imi trebuia. Imi dezmortea oasele corpului unul cate unul. Desi trebuia sa recunosc ca zgarietura inca ma durea. Duca-se naibii de vampir! Aburul se inalta rapid in jurul meu relaxandu-mi muschii. Picaturile de sange ramase inroseau podeaua dusul. Ma simteam ca in filmele alea de groaza, cand in oglinda apare deodata atacatorul. Peste 10 minute am iesit din dus, infasurata in prosopul moale. Cu alt prosop m-am sters pe par rapid. M-am imbracat repede cu rochia alba si mi-am trecut fionul si pieptanul prin par. Am iesit din baie, dar nu se auzea nimic. Sa nu imi spui ca acum ma vor ataca si Jessica impreuna cu Chuck. Am auzit un marait infiorator ce venea dinspre usa de la intrare. Am inghitit in sec. Glumisem cu faza despre filmele de groaza, dar acum chiar ma simteam intr-unul. Mi-am inclinat capul dupa usa, atat cat sa vad un lup cu blana cenusie si o dunga neagra pe sira spinarii zburlita. Dar nu avea cum sa fie lup era mult prea mare! Lupul sau ce era ala se uita la mine cu ochii sticlosi, sclipindu-i. Isi scoase la iveala caninii, si incretindu-si nasul a marit din nou facand un pas inainte.
Eu m-am dat cu un pas inapoi, incet si apoi am zbughit-o spre dormitor. Lupul alerga dupa mine zguduind podeaua. Cand sa ajung la usa, gheare reci s-au infipt in gleznele mele. Am cazut pe jos, zdrobindu-mi genunchii. Incercam sa imi misc picioarele, dar lupul imi sfasia pur si simplu carnea.
-Valea, javra! a tipat Jessica si i-a dat cu o statuie de piatra in crestetul capului, ametindu-l pe moment. Haide! mi-a spus si m-a luat in brate apoi m-a dus pana la masina.
Ne-am asezat pe bancheta din spate.
-Porneste! Repede! a strigat Jessica la Chuck.
A scos din buzunarul de la geaca ei de piele o fasa cu spirt, pe care a infasurat-o atenta in jurul gleznelor mele.
-Ce era? am intrebat uitandu-ma pe geamul din spate.
-Varcolac. a raspuns promt Chuck.
-Si de ce m-a atacat?
-Asta incercam sa aflam.
Pe strada nu se vedeau decat farurile masinii. Respiram neregulat, uitandu-ma inainte, incercand sa raman calma. Deodata se ivi la geamul din fata al masinii, Mandy, vampiroaica, ce s-a dat drept sora lui William. Am tipat suprinsa,iar ea a zgariat parbrizul.
-Hei. a tipat si Chuck.
Masina derapa pe sosea in stanga si in dreapta facandu-ma sa ma dau cu capul de geamul din stanga mea.
Chuck a oprit masina si s-a dat jos, urmat de Jessica, dar incuindu-ma inauntrul masinii. Am privit pe geam.
-Unde este?a soptit nervos Chuck.
-Cine?a intrebat vampiroaica parand nevinovata.
-Varcolacii. a spus Jessica fixand-o pe Mandy cu privirea.
-Poftim?! s-a mirat Chuck.
-E la varcolaci. i-a raspuns Jessica.
La un moment dat l-am vazut pe Chuck lovind-o puternic de pamant pe Mandy.Aceasta s-a ridicat si l-a zgariat pe obraz, furioasa, aruncandu-se pe el. Jessica a apucat-o de maini ridicand-o in sus. Mandy s-a rasucit, aruncand-o pe Jessica la 10 metri ametind-o, apoi intorcandu-se la Chuck care inca zacea pe jos. Trebuia sa fac ceva. Am vazut in filme cu sa deschizi o masina. Imi trebuia doar o surubelnita. Am trecut pe locul din fata si am cautat in borseta lui Chuck. Un pix. Ei e bun si asta. Am studiat putin mecanismul incuietorii apoi am impins varful pixului in ea.
Clic-clac.
Asta e! Am deschis usa, strecurandu-ma afara, si furisnadu-ma in spatele vampiroaicei ce era cu spatele, desi nu aveam nici cea mai vaga idee cum avea sa o distrag. Plus ca afara era bezna. M-am impiedicat de un pietroi sarit de pe bordura. L-am luat incet in mana, si am lovit-o exact in varful capului pe Mandy cu cea mai mare forta de care eram capabila in acel moment.
Vampiroaica s-a prabusit pe ciment. Stiam ca isi va revine imediat pentru ca ea era mult mai puternica decat mine. M-am grabit sa il duc pe Chuck in masina, apoi am alergat dupa Jessica. Am luat-o de picioare tarand-o si punand-o langa Chuck.
M-am suit la volan. Nu aveam carnet de conducere. Defapt nu stiam nimic despre condus. Ei bine, cat de greu putea sa fie?


10.ALTCEVA
Am luat cheia din buzunarul lui Chuck si am pornit motorul. Mi-am muscat buza, gandindu-ma cum se face. M-am uitat la butoanele ce se aflau pe manerul scaunului. Undeva am putut citi "PILOT MANUAL" si un buton rosu sub el. Deobicei butoanele rosii aduc necazuri, dar deocamdata era singura varianta. Pe ecran a aparut "INTRODUCETI DESTINATIA". Grozav! De unde era sa stiu unde se afla varcolacii?
Am deschis torpedoul masinii si am gasit o harta. Am deschiso si am vazut un loc incercuit. Werewolf's. Varcolac. Hmm... pare promitator. Am introdus destinatia. Sa speram ca va merge. Masina a pornit torcand incet. Am respirat zgomotos si m-am lasat pe spate.
In 5 minute s-a trezit Jessica.
-Ce s-a intamplat? a bombanit ea.
-Pai, Mandy te-a lovit, si ai lesinat, apoi am iesit din masina si am facut-o sa se loveasca de ciment. Acum mergem spre Werewolf's.
-De unde ai stiut ca acolo trebuie sa mergem?
-Nu stiam... doar am vazut-o incercuita pe harta lui Chuck. Apropo, cred ca ar trebui sa il ajuti caci ii sangereaza capul.
-Uf. Vampiroaica proasta!
Drumul a decurs bine. Cand am ajuns Jessica l-a facut pe Chuck sa se trezeasca desi era putin ametit asa ca l-a lasat in masina.
-Ia pantofii astia. a spus Jessica daruindu-mi o pereche de pantofi de lac de culoare alba.
Erau perfecti avand in vedere ca inca eram desculta. Nu stiu ce mi-a venit de mi-am amintit de mama. Daca ar sti ce fac acum.. Am suras la acest gand.
M-am incaltat si m-am dat jos din masina. M-am uitat la semnul mare, rosu ce sclipea la intrarea din local.
-Cata lume! i-am soptit Jessicai.
-Nu-i asa? Si cam toti sunt varcolaci.
Intradevar era o incapere mare, de vreo 3 metri inaltime. In mijlocul ei se afla o scena rotunda, iar deasupra ei un glob disco. Pe fiecare parte a scenii se aflau boxe ce bubuiau. Camera era tapetata cu argintiu, astfel incat lumina sa se reflecte. In spate se afla un bar lung la care statea un barbat cu parul pana la umeri, negru, putina barba si sprancenele arcuite infricosator. O observase pe Jessica.
-E varcolac? i-am soptit Jessicai.
-Mda. Vezi usa din spatele lui?
Am dat din cap aprobator.
-Acolo se afla o debara, si un corp de biblioteca. Dupa aceasta este intrarea catre locul unde il tin pe William.
-Dar cum facem sa intram?
-Hmm. Ma gandeam daca ii pot face pe cainii astia sa ma umrareasca. Atunci ar iesi cu totii. Oricum mi-au simtit prezenta. Noi vampirii si varcolacii, nu ne prea... suferim.
Oh asta e ALTCEVA...
-Cah! Nu imi vine sa cred ca fac asta! a spus si s-a urcat pe scena.
Bun. Deci sa recapitulam. Sunt urmarita de doi vampiri, caut un vampir, si ma ajuta un vampir. Se putea mai rau?
-Hei! Unde te duci? a strigat barbatul de la bar.
Oh nu!Dar s-a indreptat spre Jessica. Pfiu am scapat!
M-am pus in genunchi si am mers in branci pentru a nu fi observata. Am impins usa din spatele barului, care s-a deschis foarte usor. M-am ridicat si m-am scuturat. Un corp de biblioteca... Aha! Am tras de el, l-am zgaltait, nu mergea. Am dat nervoasa din picior si am alunecat. Capul meu s-a lovit de ceva tare si rece. Metal. Am pipait oarba prin intuneric. O maneta. Am dat-o in jos. Biblioteca s-a desprins in doua disparand in perete.
Inainte mea era acum un hol lung, din care venea racoare. M-am ridicat sprijinindu-ma de maneta. Si am inceput sa merg. Pipaind, atingand, incercand sa deslusesc formele intunericului. De sus se scurgea apa, din niste tevi ruginite,picurand, formand balti de-alungul coridorului. Mirosul de ceara topita imi umplea narile, provocandu-mi greata. Intrasem intr-o camera slab luminata de o lumanare aflata pe o masa din tabla.
Intr-un colt se observa silueta unui om in lanturi. Imi amintea de mine cand eram legata in pat de vampirul acela. Vampir... WILLIAM!
-William, unde esti? am strigat disperata.
Nimic.
-William!
Din coltul in care se afla omul in lanturi s-a auzit un mormait infundat. M-am dus sa vad cine era. Chipul i se odihnea pe umarul lui drept, cu ochii inchisi, si fata fiindu-i uscata, daca asa ceva s-ar fi putut. El era.
-Oh, doamne! I-am cuprins corpul in brate, curgandu-mi lacrimi fierbinti pe obraji. De fericire, de nervi, amestecate.
-Che...ia... a mormait. Pe... pe...re...te...
M-am uitat in spate, la perete, si am observat o cheie mica ce atarna de un cui. Am luat-o repede si i-am descheiat lacatul ce tinea lanturile. Acestea s-au prabusit pe jos, la fel si William.
-Alexandra!
Jessica si Chuck.
-Aici. le-am raspuns eu.
L-am ajutat pe William sa se ridice, iar Jessica si Chuck l-au dus pana la masina. M-am asezat langa el pe bancheta din spate. El inca avea ochii inchisi, si respira greu.
-Ii e foame. a spus Jessica.
Dar nu a avut timp sa termine fraza ca William m-a muscat de gat.
-Aaah! Nu! William, te rog!
Imi dadusera lacrimile, am strans din dinti astfel incat ajunse sa ma doara gura.
-William, las-o! Bea asta! a strigat Jessica, incercand sa ii dea o sticla cu sange.
Dar el tot nu se oprea.
-Auuu! William, te rog! Sunt eu... Alexandra...
Vocea mi s-a inabusit.Am gemut de durere. Cand a auzit numele, s-a oprit. S-a dat inapoi. Ii priveam coltii sclipindu-i, iar ochii, vioi din nou.
-William... si m-am prabusit peste el.
-Doamne, imi pare rau... n-am stiut...eu...
-Shh. i-am soptit si i-am pus mana la gura.
In cap imi rasuna melodia pe care o fredona mereu cand statea cu mine. Am inceput si eu sa o fredonez. In fata ochilor imi jucau lumini albe, aurii. Pana cand am reusit sa vad ce erau acele lumini. Copii. In haine albe, curate cu parul blond ci cret, cu ochii de culoarea cerului. Radeau.
Un parau, susura magnific. Valurile sclipindu-i in soare precum diamantele. O fata statea pe mal batand din picioare in apa, in timp ce doi baieti inotau. Era si un leagan. In care se afla alta fata si un baiat ce se tineau de mana, chicotind, soptindu-si in ureche. Toti aratau... incredibil!
O alta fetita a venit si m-a luat de mana. M-a asezat sub un copac. A batut din palme, iar un grup de fluturasi albi au adus o harpa de aur. M-am uitat la ea, si la ceilalti copii ce venisera si se asezasera in semicerc in jurul meu.
-Canta. a soptit fetita.
Am intins mana catre harpa. Timida, i-am mangaiat corzile. Harpa scoase un sunet magic. Toti copii au inceput sa zambeasca. Am zambit si eu apoi am continuat sa cant. Fara nici cea mai vaga idee despre ce faceam, atingeam corzile, iar notele muzicale se imbinau ca prin farmec. Doua fete s-au apropiat de mine si si-au lasat capul pe umerii mei. Priveam parul lor, auriu, si moale. Ceilalti copii s-au ridicat si au inceput sa danseze. Cata impacare.


11.CALMA
Deodata cerul s-a intunecat. Apa nu mai sclipea, doar o lumina albastra venea de pe fundul ei. Copii au privit speriati catre cer.
-Vine! au tipat toti si au inceput sa intre in apa, scufundandu-se.
-Cine vine? am intrebat-o pe fata ce mi-a dat harpa.
-Cel intunecat... vino cu noi.
-Dar eu... trebuie sa ma intorc...
-Nu trebuie. Poti sa vii cu noi. Intr-un loc mirific. Unde nu vei avea parte de suferinta.
-Nu. Daca nu voi fi cu William voi avea oriunde parte de suferinta...
Deodata s-au auzit un fulger. William a aparut de dupa leagan, intinzandu-mi mana.
-Hai cu mine, draga mea.
L-am luat de mana. Totusi parea... schimbat. Cu siguranta arata ca William, dar ochii... il tradau. L-am privit atenta, in intuneric. I-am pus mana in dreptul inimii. Nu batea precum al lui.
-Tu nu esti el! am strigat luandu-mi mana din a lui.
Am inceput sa alerg catre parau, inainte ca lumina albastra sa dispara. Prea tarziu. Am alergat, in alta parte.
-Nu poti scapa de mine! a strigat William.
Si a aparut in fata mea, facandu-ma sa ma ciocnesc de el.
M-a prin in brate, sarutandu-ma fortat. Nu o mai facusem de mult. M-am prins de el ca un paianjen. Deodata m-a impins in apa.
-Ajutor! am tipat.
-Shh...shh! Sunt aici.
Am deschis ochii, iar in fata mea se afla William.
-Aaah! am tipat sarind din pat.
-Scuze. Nu am vrut sa te sperii... a soptit plecandu-si capul.
Am respirat incet asezandu-ma la loc in pat, sub patura mea calduroasa. Eram la mine in camera.
-Culca-te la loc. Nu avem scoala azi.
-Despre ce vorbesti?
-A avut loc un mic... incendiu.
-Vreo victima? am intrebat saltand din spranceana.
-Niciuna.
-Tu ai fost nu-i asa?
-Mda...
Eram inca CALMA. Dar poate e doar linistea de dinaintea furtunii.
-Ai aflat?
-Ca planuiai sa ma parasesti fara sa imi spui nimic. Nu iti face griji, m-ai ranit destul.
Oops... iata fulgerul.
-Alexandra, tu nu intelegi. Trebuia sa o fac. Altfel...
-Stiu, stiu. Altfel Cassandra m-ar fi omorat.
-Stii cum o cheama?
-Nu te abate de la subiect. Deci ai hotarat, fara acordul meu ca e mai bine pentru mine sa ma parasesti. Nu-i asa?
-De ce nu intelegi?
-Defapt William, inteleg perfect: am fost muscata de doi vampiri, am omorat unul, am calatorit de aici tocmai in Seattle pe un vampir care m-a tradat, am fost zgariata apoi de acela, m-am luptat cu un varcolac, te-am salvat si te-am lasat si sa bei din mine. Acum poate nu ai mai fi existat. Era asa de usor sa nu imi pese. Dar tu.. tu ai plecat. Pentru un an. Nu mai stiu nimic de tine. Cand deodata ajung sa ma implic in toata treaba asta cu vampiri. In curand voi ajunge sa plec de aici. Si am sa imi fac o casa, si ma voi casatori, si voi avea doi copii. Iar barbatul acela, ma va iubi. Si imi va aduce mereu un buchet de trandafiri, si ma va saruta pe obraz cand as fi suparata. Si as avea o pisica alba, si pufoasa. Si ii voi ajuta pe parintii mei la nevoie. Si nu imi voi aminti de tine. Niciodata. Vei fi doar un fost vis din adolescenta.
-Imi pare rau...
-Iti pare rau? ITI PARE RAU?! William...tu...tu ipocritule! Cum ai putut sa imi faci asa ceva? Cum ai putut pleca, fara sa imi spui macar adio? Tu stii cum m-am simtit singura atata timp?
Am izbucnit in lacrimi.
-Te rog nu plange. mi-a soptit luandu-ma in brate.
Mi-am ascuns fata in maini, cuibarindu-ma la pieptul lui. Acesta a inceput sa ma mangaie pe par, sarutandu-mi locul in care lacrimile mele se oprisera.
-Iarta-ma. Te rog. a mai soptit el.
M-am uitat la el, pret de o secunda. L-am luat de gat si l-am sarutat. L-am intins pe pat, suindu-ma peste el, inca sarutandu-l. Intradevar mie imi fusese dor de el. M-a lipit de el, tinandu-ma puternic. Stia mai bine ca oricine ca nu il pot refuza. Desi pentru prima data il simteam ca lui chiar i-a fost dor de mine. Dar amintindu-mi ce mi-a facut, m-am dat inapoi.
-Esti incredibil!
-Tu ai inceput!
Mi-am pus mainile in jurul gatului sau incercand sa il sufoc. Bineinteles ca nu puteam. Imi era atat de somn, si eram atat de consumata. Imi dadusera lacrimile din nou, cazandu-i pe tricoul lui. Mi-am retras mainile, ducandu-mi-le la ochi.
-Spune-mi ca te-a durut ca dracu!
-Da...m-a durut ca dracu. a repetat si m-a asezat langa el, fredonandu-mi cantecul acela.
In scurt timp am adormit. Si din nou am visat locul cu copii aceia frumosi. Care se bucurau, radeau. Ce as fi vrut sa pot si eu sa o fac.
Dar oare la ce s-a referit aceea fata cand a spus "Cel intunecat..."? De ce ii spunea asa?
M-am culcat obosita si m-am trezit la fel. Parca as fi mers kilometri intregi prin desert. Ma dureau picioarele, gatul, capul, spatele, chiar si firele de par din cap. William, statea pe scaunul meu de la birou, citind "Invocarea" de Kelley Armstrong. Una din cartile mele preferate.
-Tu nu dormi niciodata? l-am intrebat cascand.
-Defapt atipisem langa tine, caci ai dormit toata ziua cu mana in parul meu. mi-a facut din ochi.
Am chicotit. Parul lui crescuse ajungand pana la umeri. Dar era, dupa cum spune el, in favoarea mea.


12.DECIZIE NEASTEPTATA
Cred ca trebuia sa ii multumesc lui William. Adica totusi, el m-a scapat de scoala pentru muuuuuult timp. Si daca nu ma insel, mama si tata au venit acasa din excursia anuala.
-Buuuuna! Cum a fost? am intrebat incercand sa par bucuroasa ca s-au intors.
Noroc ca joc bine teatru.
-Oh, slava domnului ca nu ai patit nimic! m-a imbratisat mama.
-Wow, usor. Ce s-a intamplat mama?
-Incendiul de la scoala voastra, am auzit de el prin radio. Au spus ca nu s-au gasit victime dar totusi ma gandeam sa nu fi patit ceva. Nici telefonul nu ti-a mers...
Telefonul! Ooops. Cine stie pe unde e.
-C-c-cred ca s-a descarcat. m-am balbait scuzandu-ma.
-Atunci puneti-l mai repede la incarcat pentru ca avem ceva sa iti spunem.
Tonul ei parea vesel deci nu aveam probleme. M-am dus in camera, unde ca de-obicei se afla William in patul meu.
-Ce mai fac parintii tai? a soptit.
-Sunt bine. Au spus ca vor sa ma anunte ceva dar nu imi gasesc telefonul...
-Adica asta? a spus scotandu-l de sub perna.
-Oh da! Multumesc. am rasuflat usurata, apoi m-am grabit pe scari, incercand sa nu ma impiedic.
Mama si tata sedeau amandoi pe canapea, zambind.
-Deci, ce vreti sa imi spuneti?
-Stii, cum mereu ti-au placut fratiile alea de fete din filme?
-Ei bine, eu si mama ta ne-am gandit ca e timpul sa te duci la una. a spus tata.
Poftim?!
-Dar cum, nu sunt in tara noastra am decis sa te ducem la cea din S.UA., Seattle. a continuat apoi mama.
-Poftim?! am spus nevenindu-mi sa cred.
-Deja te-am inscris, vei fi acolo pana luni.
-Stim ca este o DECIZIE NEASTEPTATA, dar vei locui la o fratia BETA, unde directoarea este matusa mea. a mai spus tata.
Poate fi si mama naibii, dar nu are cine sa ma protejeze de vampiroaicele alea nebune. Inafara de Jessica si Chuck.
-Bine dar. In fine. Dar veti veni in vizita nu-i asa?
-Sigur ca da! La fiecare sfarsit de trimestru! Si in plus va veni si baiatul ala de care iti place tie... Avram.
-E William!
William? Deci el a pus asta la cale. Ha ha.
-Mda, oricum. Cred ca ar trebui sa te duci sa iti pregtesti bagajele. a spus mama ridicandu-se.
Am fugit cat am putut de repede inapoi in camera mea, gata sa sar pe William. Am deschis usa, aruncandu-ma direct pe el.
-Cum ai facut-o? am intrebat uimita.
-Am facut ce?
-Nu fa pe prostu cu mine! Stii despre ce vorbesc!
A chicotit.
-Credeam ca o sa iti placa.
-Imi place doar ca... Adica...tocmai acolo? Si ce facem cu vampirii?
-Draga mea, chiar si daca stai aici, tot te vor prinde. Macar acolo vor fi si Jessica impreuna cu Chuck care ne vor ajuta.
-Te-ai gandit la tot nu-i asa? i-am zambit iar el s-a ridicat apropiindu-si fata de a mea.
-Absolut. a rasuflat apoi m-a sarutat scurt.
I-am zambit, apoi l-am luat de mana, rugandu-l sa ma ajute cu impachetatul. Bluza rosie da.. tricoul galben...bleah! Colantii tip blugi, rochita alba, pijamale... , sosete, chilotei :), pantofi, balerini, papuci, prea multe pentru a fi spuse.Prima valiza e gata. Acum a doua.
Carti, pixuri, creioane colorate, caietul de desene, oglinda, luciu de buze, parfumul de iasomie, cel care ii placea cel mai mult lui William. Si nelipsitul meu notebook. Iar daca am luat notebookul nu pot lasa acasa CD-urile cu filme si muzica. Hi hi.
Nu imi vine sa cred ca am terminat...
Am coborat la mama si am anuntat-o:
-Mami valizele sunt gata!
-Deja?! Bravo, inseamna ca maine poti sa te duci. Of, imi vei lipsi atat de mult... mi-a spus luandu-ma in brate din nou.
Am imbratisat-o la randul meu.
-Si eu...
M-am intors in camera mea, pentru a nu-stiu-cata-oara. M-am schimbat repede, ajutata de William. Incepuse sa nu imi mai fie rusine cu el.
William m-a luat in brate si m-a asezat cu grija in pat, apoi a venit langa mine. M-am intors cu fata la el ascunzandu-mi chipul la pieptul lui, si jucandu-ma cu degetele in parul lui. Am oftat multumita. Maine avea sa fie o zi mare.


13.PREA USOR
In timp ce William ma ajuta sa pun bagajele in masina ce ne va duce la aeroport mama ma instruia.
-Vei avea grija...
-Da, mama!
-Si ne vei suna...
-Sigur, mama!
-Si o asculti pe matusa tatalui tau, in regula?
-In regula, mami, va iubesc!
-Si noi te iubim, draga mea! a spus tata si ne-am imbratisat.
Am simtit o lacrima calda pe obraz.Mama normal, a intuit-o.
-Plangi, scumpa mea?
-Nu...doar...da!
-Aww...ne va fi dor de tine.
-Si mie. le-am spus si i-am sarutat pe tata si pe mama pe obraz.
-Unde pleaca Dada?
Fratele meu si numele meu de alint-Dada. De unde pana unde nu stiu!L-am luat si pe el in brate si i-am promis ca ma intorc apoi m-am suit in masina. In timp ce taxi-ul pornea zgomotos le-am facut din mana, ailor mei, uitandu-ma in continuare pe geam chiar si dupa ce casa mea nu se mai vedea.
-Nu fi trista. mi-a soptit William si m-a luat in brate.
M-am ghemuit la pieptul lui asa cum fac mereu cand sunt frustrata. Si el stia asta. M-a sarutat in crestetul capului si m-a strans mai tare la piept.
Am plecat PREA USOR din casa parinteasca ca sa zic asa. Dar pana la urma am crescut. Ma pot descurca si singura. Am invins 3 vampiri si nu pot face fata unei case pline cu fete cu uniforme roz si... O. Doamne ce naiba spun? Sper sa nu ne puna sa purtam roz pentru ca urasc rozul. Bleah!
Am ajuns la aeroport.
-Tine-mi tu telefonul cat timp duc bagajele.m-a rugat William.
-Bine.
Dupa vreo 5 minute, telefonul lui William a vibrat.
-Buna William. Mai aveti mult pana decolati?
-Jessica! Sunt eu, Alexandra.
-Oh, salut. Unde e William?
-S-a dus sa duca bagajele. E inca noapte aici deci nu e afectat.
-Poftim?! Te-a lasat singura? tonul ei era furios. Alexandra, trebuie sa te ascunzi ACUM!
-De ce? Ce se...?
Deodata am auzit o masina venind cu farurile aprinse puternic. M-am uitat la cine era soferul.
-Cassandra si Mandy!
-Fugi! Du-te dupa William.
Am inchis repede clapita telefonului si m-am indreptat spre receptie. Acolo se afla William.
-Sunt aici!m-am grabit sa ii spun.
-Cine? Cine sunt aici?
-Cassandra si Mandy!
-Haide, acum decolam.
William m-a luat in brate si a inceput sa fuga pana la usa avionului. Imediat ce usa sa inchis am inghitit in sec si am respirat zgomotos. Ne-am asezat la locurile noastre iar o stewardesa ne-a adus niste perne.
-Poti sa te culci oricum chiar si cand vom ajunge vom fi cu cateva ore inaintea lor.
-Bine atunci. I-am spus incercand sa imi potolesc inima.
Am adormit imediat.
Cand m-am trezit eram in bratele lui William, cu obrazul lipit de pieptul lui.. El ma privea intens iar eu i-am zambit si i-am zis ca ma poate lasa jos. Eram atat de ametita incat mi se invartea tot capul si imi pierdusem centrul de gravitate pentru cateva momente. William ma luase de mana si mergeam amandoi prin soarele inabusitor.Bobite de sudoare se adunasera pe fruntea mea si despartindu-se, s-au prelins pe formele fetei, ajungand pe barbie.
-Vampirii nu transpira?am soptit mirata uitandu-ma la expresia fixa de pe fata lui William.
Acesta mi-a raspuns negativ,fluturandu-si pletele.Dintr-un impuls nebunesc m-am ridicat pe varfuri si l-am sarutat pe obraz.
-Asta pentru ce a fost?se uita mirat.
-Pentru tot.
Atunci am inchis subiectul din cauza omului cu palarie ca de politai si imbracat la patru ace care ne-a deschis usa de la limuzina. Probabil, soferul.
-Oau! O limuzina… nu e cam…formal?
Nu cred… Asa voi putea face asta…
Si-a lipit buzele de ale mele, sarutandu-ma lung si apasat. Si-a infasurat bratul dupa talia mea,si pentru prima oara chiar am simtit cum se infiebanta.A trebuit sa ma retrag eu din sarut.Drumul a decurs lin…Si oh Doamne! Ce spun aici? Sunt intr-o limuzina pe alt cotinent!Nu-mi vine sa cred! Geamurile fumurii ascundeau culorile lumii dar puteam defini fiecare cladire, om si aia sunt…palmieri? Oh da baby! Asta da viata!
-In cinstea noastra! spuse William si imi in mana un pahar cu sampanie, in timp ce in cealalta mana isi tinea paharul lui.
-In cinstea noastra! am repetat eu si am ciocnit.
William dadu paharul pe gat.
-Stii…tot nu m-am prins. Puteti bea si manca chestii ca noi, oamenii?
-Da.
-Atunci, de ce va trebuie sangele?
-Pai defapt sangele ne hraneste cu adevarat. Celelalte nu au gust pentru noi. Dar ne prefacem pentru a nu ne da de gol.
-Interesant… am meditat, apoi am inghitit o gura mare de sampanie.
Hmm… m-as putea obisnui cu viata asta.
Acum ne aflam intr-o parcare mare, si pe margine plantati… zeci de copaci. La capatul parcarii, se putea observa un fel de local. Ca cel de varcolaci de unde a trebuit sa il salvez pe William. Doar ca era clar unul de vampiri. Pe dinafara totul era invelit in piele neagra iar usa captusita cu piele rosie parea a fi izolata fonic. Deasupra ei se afla o arcada ce o ferea de toata lumina din orice unghi ar bate soarele.
-Unde suntem? Nu arata deloc ca o fratie de fete.
-Trebuie intai sa il sunosti pe seriful zonei noastre. mi-a raspuns William.
-Huh?
-Adica pe vampirul-sef care se ocupa cu ceilalti vampiri si crimele savarsite de ei din zona unde vom locui.
-Oh…OK!
Si am intrat.
-Oau! Ce tare!
Si-ntradevar era super locul. Tipic vampiresc (daca exista cuvantul asta) si se observa oriunde priveai. Totul invaluit in negru si rosu. Totusi ce se remarca cel mai mult era stilul localului. Nu era normal… era de… deocheati ca sa zic asa.
Mesele rotunde erau inconjurate de 6 (hm!) scaune. Camera nu avea geamuri nici chiar la usi. In spate se aflau 4 frigidere uriase ascunse dupa un bar ung cat tot peretele. Deasupra lui luminau zeci de becuri rotunde, reflectandu-se toate in paharele din suportul ce era suspendat de tavan.
-Si ei sunt vampiri? I-am aratat lui William catre un grup imbracati ca de Halloween in vampiri (nu asa cum se imbraca William), asezati la o masa din mijlocul incaperii, cu ochii scaparandu-le la tot ce vedeau.
-As spune mai de graba voluntari.
-La ce?
-La a li se suge sangele prin placere trupeasca cu un vampir.
Am ramas cu gura cascat la propriu, si cu un nod in gat. Mi-am dres glasul si am soptit terorizata:
-Vor sa faca dragoste cu vampiri si sa fie bauti?
-Exact. a spus sec.
Mi-am ascuns chipul lipindu-l de bratul lui William.
-Esti bine? ma intreba observand ca tremur.
-Mda asa cred.
-William! De cand nu ai mai trecut pe aici! sari o vampiroaica de gatul lui.
Vampiroaica avea un par lung pana in talie, negru. Ochii mici si albastri se aflau exact sub bretonul ei ce ii acoperea in totalitate fruntea. Nasul alungit se incadra perfect deasupra buzelor ei subtiri de culoare rosie. Era imbracata intr-o rochie de latex neagra.
-Am venit sa o prezint pe Alexandra lui James.
-Aha deci ai o prietena umana sa inteleg. a soptit vampiroaica examinandu-ma si parand sa ii placa ce vede.
-Da si este a mea. a spus William amenintaor si aratandu-si coltii.
-Stai linistit. M-am prins. James e chiar acolo. i-a aratat vampiroaica catre un colt retras in fata caruia se aflau doua stripteuse ce incercau sa seduca probabil un vampir pe care nu reauseam sa-l vad dar care se afla pe un scaun mare.
-Multumesc. i-a spus politicos William dupa ce si-a retras coltii.
Am inaintat prin multimea de vampiri, oameni, sau cum zicea William, voluntari. M-am cutremurat.
Cand am ajuns aproape de cele doua stripteuse, William m-a ascuns dupa el. Sentiment de protectie sper.
-William. a soptit vampirul-sef.
-James… as vrea sa ti-o prezint pe iubita mea Alexandra.
Atunci m-a dat de dupa el, si cand vampirul m-a vazut a tresarit involuntar. Dar nu in sensul de speriat. Acelasi lucru l-am facut si eu. Doamne-Dumnezeule era superb! Cu parul drept,blond si pana la umeri, niste ochi verzi de toata frumsetea si umpic de barba tepoasa. Pana si corpul lui era de vis. Cu un piept lat si bine facut, cu niste patratele pe care orice barbat si le-ar dori. Si am observat asta tocmai pentru ca purta doar o jacheta fara maneci din piele neagra si niste blugi albastri mulati. Cred ca mi-a crescut nivelul de adrenalina din sange. Putea oare sa fie mai scump? Mi-am muscat limba, si buza mai apoi. Cateva secunde nu a mai vorbit nimeni.Vampirul blond, revenindu-si...:
-Interesant. Poate mi-o imprumuti intr-o noapte, William.
Poftim?!
-Nu prea cred. Alexandra e a mea. reactiona William asa cum facuse si cu vampiroaica cu parul negru.
-Nu sunt o carte! am tipat si eu nervoasa.
James se incinse. Si nu de furie. William ma stranse de mana in semn sa nu intrec masura.
-Nu m-am prezentat. Eu sunt James.
-Stiu cum te numesti. i-am spus inca iritata de ce spusese in legatura cu mine.
-Uuu! Irascibila. Imi place! facu James din ochi.
Pff!
-Esti sigura ca nu vrei sa il lasi pe William si sa vii cu mine? Sunt sigur ca ai avea mai multa placere cu un vampir de 347 de ani ca mine.
Wow.
-Sunt inca o domnisoara.
-Si mai bine. Ar fi o experienta minunata pentru tine.
Mai de graba traumatizanta.
-Nu multumesc. Ma limitez la William.
-In regula dar daca te razgandesti...
-Sunt sigura ca nu voi avea de ce sa te contactez.
Sah si mat!William ma stranse din nou de mana.
-Ei bine James trebuie sa o duc pe Alexandra in campus.
-Ce ai si bagat-o in fustita roz?
Oh nu! Sa nu fie roz!
-Cred ca ar trebui sa ma lasi pe mine sa ma ingrijorez de asta. O zi buna. mai spuse William, se intoarse pe calcaie, ma cuprinse dupa talie si se grabi sa iasa cat mai repede.

14.FUSTITE ROZ
-Chiar ai stiut cum sa te descurci cu el!
-Mda pai la faza cu imprumutul m-am enervat.
-Tu vorbeai serios? Adica... Cu domnisoara.
-William te rog nu incepe.
-Vreau sa spun ca ar fi trebuit sa stiu, dar... tu!
-William nu sunt o tarfa!
-Stiu doar ca... Bine hai sa incheiem subiectul.
Si asta am facut. Stateam in masina pe spate cu ochii inchisi si capul indreptat spre umbra lui William. Stiam ca atunci cand ma voi trezi voi fi deja in...fata...oh Doamne!O cladire mare de un rosu tipator se afisa stridenta de partea dreapta a masinii care se afla acum parcata langa o gradina cu mai multe flori decat gradina botanica pe care am vizitat-o anul trecut cu clasa. Banuiesc ca si mirosul era pe masura. Bleah!
Bine Alexandra... poti sa o faci... sunt doar niste fete. Am pus degetele tremurande pe maner dar inainte sa deschid usa m-am oprit si l-am luat de gat pe vampirul meu, sarutandu-l.
-O sa fie bine. mi-a spus si m-a sarutat si el, pe crestet.
Ma incalzisem.
M-am dat jos din masina ridicandu-mi fruntea si urmata de William care mi-a soptit un rapid "Vin imediat". O usa mare, dubla, se deschise. Deasupra ei se afla un banner roz imprimat cu bun venit. Din interiorul cladirii iesi o doamna de vreo 35-40 de ani blonda, imbracata formal dar cred, potrivit varstei ei, intr-o rochie mulata cu umeri drepti ce isi avea sfarsitul pana mai sus de genunchi.
Serios?
Si, din urma ei, au inaintat, topaind si sarind, 3 grupuri de fete dintre care cel din mijloc era de majorete. Bineinteles toate imbracate in... teroarea mea... ROZ! Sa fie clar, nu am de gand sa port roz! Ce diferentia majoretele de celelalte 200 de fete cred era un B rosu si mare pe pieptul lor, funditele care legau cozile lor si pamatufurile sclipitoare numite pampoane. Ah si... un detaliu esential. Aveau niste expresii atat de enervante incat pareau de portelan si banuiesc ca au fost rezultatul unor experimente nereusite ale extraterestrilor.
Doua maini reci s-au asezat perfect pe formele umerilor mei. William.
-Salveaza-ma! i-am soptit.
-Hai ca nu e asa rau.
-Corectie. E extrem de rau!
-Doar zambeste, saluta si prefa-te ca le adori.
-Dar nu simt asta.
-Tocmai de asta am spus "prefa-te".
Am inceput sa merg, taraind bagajele dupa mine, salutand si zambind.
-Stii.. ma scarbesc usor. am incercat sa il pacalesc pe William.
-Nu as zice asta dupa cat de mult sange ai avut parte in ultima saptamana.
-Beof. m-am bosumblat.
-Buna, draga mea. ma intampina doamna blonda, sarutandu-ma pe ambii obraji; si trebuie sa subliniez ca mirosea a vata de zahar. Ma numesc Ferguson Ginger si sunt cum ar veni un fel de conducatoare a fratiei. Tu trebuie sa fii nepoata mea, Alexandra. Iar el e...
-William. E iubi..
-Am venit sa ma angajez doamna Ferguson. ma intrerupse William.
-Ah da.. William. Va rog, spuneti-mi Ginger.
Presupun ca din dorinta ca oamenii sa o considere mai tanara. Cred ca toate femeile au nevoie din cand in cand de cate un mic moft pentru a se simti frumoase. Dar ma intreb... de ce m-a intrerupt William? Ii e rusine cu mine?
-Urmati-ma. Va conduc la camerele voastre.
Am aruncat un ochi la fetele care se holbau la mine si la William. Sincer nu imi placea cum se uita la el. Din motive de gelozie desigur. Desi mereu am considerat ca gelozia este ca o dovada de dragoste, nu?
Am tras o furtuna de aer inauntrul meu si mi-am facut curaj sa intru in uriasul ala rosu. Un coridor lung se infatisa dinaintea noastra si deschizand cateva zeci de usi pe de o parte si pe alta a lui. Era intuneric, bezna. La al treilea pas luminile au inceput sa se aprinda pe rand de parca ar fi avut senzor. Poate chiar aveau. In fundul coridorului se deschidea un altul, dar de data aceasta acel coridor nu mai era... un coridor. Ci o camera de oaspeti. Cu tapet crem. Un semineu cat jumate de perete statea stins intr-un colt al camerei. Tragic, desigur. Deasupra lui asezate simetric ma priveau 8 portretre ale unor doamne necunoscute pentru mine desi probabil importante pentru fratie din moment ce sub fiecare dintre el scria anii de viata si numele fiecareia.
Peretele dinspre Sud era in totalitate facut din sticla astfel ca se vedea curtea si trebuie sa subliniez imensa dotata cu fantani, copaci, statui, banci, o pajiste intinsa si un fel de hambar. Trebuie sa cercetez zona. Hm, am ajuns sa fac pe detectiva. Dar ceva era ciudat cu siguranta la el.
Dar, revenind... Peretele din sticla era vegheat de doua cortine rosii de catifea legate cu un snur de satin de aceeasi culoare ca si tapetul. Prin camera se mai afla un coltar lung iar in mijlocul ei o scara in spirala din lemn de nuc cu o balustrada din fier negru plina de detalii complicate.
-Pe aici, spuse Ginger si urca pe scara.
Acum un alt coridor la fel ca primul cu zeci de usi se afla in fata noastra.
-Aceasta va fi camera ta, scumpo. mai spuse Ginger. William, tu vei veni cu mine in aripa de Vest.
Cum?! De ce nu il lasa pe acelasi coridor? Si mai exista si alta cladire inafara de asta? Dar oricum 250 de fete nu aveau loc doar aici deci inteleg...
Am deschis usa cu cheia care mi-a dat-o Ginger si am dat de o camera destul de mica fata de a mea, cu doua paturi cu cate o noptiera, un dulap, patru rafturi pentru fiecare si o usa care presupun era baia. Singurul loc de trecere dintre toate acestea era un dreptunghi de vreo 2 metri latime si 3 lungime care ducea la geam. Partea dreapta a camerei era ocupata cu carti pe pat, haine aruncate pe podea si un mp3 player incalcit pe noptiera. Am aprins becul si am oftat. Am luat hainele de pe jos si le-am aranjat frumos punandu-le pe pat apoi am ridicat cartile si le-am ordonat pe rafturi dar nu inainte sa le rasfoiesc putin titlurile.
Aveam o colega cam dezorodnata dar m-am obisnuit cu fratele meu. Mi-am pus valizele pe pat si le-am desfacut fiermoarele rapid. Abia asteptam sa ma instalez. Mi-am scos intai de toate hainele aranjandu-le dupa culoare in dulapul meu. Pe umerase am agatat esarfele si rochitele mele preferate. Dedsupt mi-am pus sandalele, papucii si tot ce insemna incaltaminte. Am putut observa ca dulapul avea niste sertare cu cheie asa ca mi-am pus acolo laptopul, jurnalul si celelalte lucurui importante. Pe noptiera mi-am pus fotografia cu Alexandra, prietena mea. Scosesem totul din geanta desi ceva inca sclipea acolo. Un lantisor. Oh era lantisorul din argint care mi-l daduse William cand se intorsese la mine. Scorpia aceea de Cassandra... Mi-am legat obiectul lucitor in jurul gatului. Am impins valizele goale sub pat si apoi m-am apucat sa sterg praful din camera, geamul. De curiozitate am intrat si in baie gandindu-ma la ce dezordine e pe acolo. Gata sa incasez socul am deschis usa intr-un scartait infernal. Cineva trebuia sa o unga cu ulei. Si bineinteles presupuneam ca aia ar trebui sa fiu eu.
Baia era, minune, chiar curata. Spalat pe jos, oglinda curata, cabina de dus sclipea de curatenie. Poate m-am inselat in privinta colegei mele. Am dat de un dulapior in care am gasit un sampon Wash 'N Go, un ulei de corp, un burete, sapun lichid si alte felurite creme. Am facut putin loc si pentru ale mele. Ceea ce nu remarcasem era cat de bine lucrata era baia. Fainta si gresie alba, simpla dar pe pereti bule verzi si portocalii de diferite marimi. Chiar si marginea oglinzii, dulapul si prosopul erau albe. In evidenta a mai iesit si un covoras portocaliu din fata cabinei de dus. As putea sa ma obsinuiesc aici.
M-am intors in camera gandindu-ma ca ar trebui sa ma duc sa aflu unde sta William. Tare sunt curioasa sa vad camera lui. Dar inainte sa termin de gandit usa s-a deschis si inauntru a pasit o fata cu parul roscat pana la umeri si putin bucalata la fata, cu niste ochi mici caprui iesind de sub bretonul ei si un nas micut incadrat deasupra buzelor ei subtiri. Trasaturile nu i se potriveau. Fata era cat mine de inalta imbracata in roz desigur.
-Buna! Tu trebuie sa fii Alexandra Clark. sari ea imediat si surprinzandu-ma cu o voce subtire de copil.
Scuze de dezordine dar nu stiam pe ce sa mai pun mana cand am auzit ca vine o noua fata.
-Nu e nimic. Ma bucur sa te cunosc.
Nu voiam sa o indepartez cu sarcasmul meu pentru ca imi amintea de un copil inocent ce doreste atentie. Mai ales dupa flacara vioaie din ochii ei. Nici macar imbratisarea nu se putea numea imbratisare. Abia daca o simteam. Zambea din toata inima facandu-ma sa ma simt mai in largul meu. Deodata ma apuca o durere groaznica de cap.
-Aaaaaaau! am tipat.
-Oh scuze te-am strans prea tare?
Dar eu nu o mai auzeam. Eram prea ocupata de vocile care sopteau ca in filmele cu fantome. Deodata s-a intunecat brusc. Tipete, urlete, fiare. Pretutindeni.
... salveaza-te ...
Se auzea ceva dar era prea incet sa pot distinge. Imi plesnea capul de parca eram un vulcan inactiv de mii de ani ce a gasit sa erupa tocmai acum.
-... fugi ...
Ce naiba se auzea? Chiar si fata accea disparuse. Pe langa mine zburau chestiile. Cartile, hainele, spirite. Alte soapte.
-... fugi ... salveaza-te ...
Mi-am acoperit urechile sa nu mai aud. Imi tiuiau din cauza presiunii.
-... FUGI ...
Vocea era mai proeminenta.
-... te vor omori ...
-LASATI-MA!
-... ele ne-au facut asta ...
Ce se auzea? Poate daca le ascult ma vor lasa in pace dupa aia.
-Ce v-au facut?
-... ele ... jertfa ... pe tine ... FUGI!
-Nu va inteleg.
Am incercat sa ma concentrez doar pe ele. Imi explodau tamplele.
- ... ele ne-au omorat ... iar acum si pe tine ... trebuie sa fugi ... fugi copila ...
-Alexandra est bine?!
Deodata alta voce era pe fracventa mea. Totul a disprut. Eram din nou in camera mea cu fata roscata langa mine.
-Da sunt bine... Mi-a... fost umpic rau de atata mers cu masina.
Minteam, desigur. Ce se intamplase? Bine, sa uitam.
-Ah vrei sa te intinzi?
-Nu. Sunt bine.
-Ok, hei apropo nu am facut cunostinta. Sunt Scarlett Dunne.
-Esti dragutza sa stii. am complimentat-o.
-Merci. Si tu esti. Dar ai plans? Iti lucesc ochii...
-Nu... asa sunt ei.
-Superbi...
-Merci. Deci nu ai vrea sa fii ghidul meu? Nu cunosc prea multe pe aici.
-Serios?! As fi mai mult decat onorata.
Si iata cum am pornit amandoua la colindat salutand fals toate fetele. Imi arata gradina... La poarta ei se aflau doua statui ale unor demoni. Inspaimantatori, nu inteleg ce cauta astea intr-o fratie de FETE. O alee se despartea pe mai multe cai vegheata de arcade de trandafiri cataratori ce le umbreau. Ne plimbam, eu fermecata ea.. obisnuita deja. Trandafirii erau superbi. Isi deschideau floarile pretioase precum picaturile de sange pe zapada. Ne-am oprit pe o banca din piatra.
-Dar Aripa de Vest? Stii ceva de ea? Unde e? o intrebam desigur doar ca sa stiu cum sa ajung la William.
-Da dar noi nu avem voie acolo. E aripa angajatilor. Uneori intru acolo sa fur cate ceva de la bucatarie. Daca vrei intram la noapte cand dorm toti.
-Asa facem. Esti de treaba Scarlett.
-Da dar ma gandesc cum sa iesim fara sa ne auda doamna Ferguson.
-Vrei sa zici Ginger?
-Nimeni nu are voie sa ii zica asa. E lipsa de respect.
-Mie asa mi-a spus sa o strig.
-Esti importanta inseamna. Dar hai sa terminam turul. Ok?
-Sigur.
Mi-a aratat bucataria noastra, Aripa de Vest. Sau ma rog doar exteriorul ei. Apoi mi-a prezentat cateva dintre fete. Prietenele ei.
Dorothy Fisburg era o fata de culoare, grasuta si bruneta. Cu ochi de culoarea neagra si buze mari, carnoase. Era o miniona.
Viviane Steel, par negru, ochi albastri, buze proeminente si un corp lung ca al unui model de pe podium.
Brigite O'Neill, o frantuzoaica blonda, cu ochi albastri si buze subtiri ca ale lui Scarlett de aceeasi inaltime ca noi doua.
"E draguta dar sigur nu are nici o sansa sa il atraga pe William. E numai al meu. Si Scarlett ce proasta mai e. O ajuta.."
Auzem vocea lui Viviane desi nu vorbea. Nu i se miscau buzele.
"Ce cauta si asta aici? La pariu ca se va guduri pe langa toti baietii de aici. Cum s-a gandit Scarlett sa se imprietenesca cu ea?"
Asta era Brigite desi nici ea nu vorbea.
"E superba. Ce ma fac? Nu am nici o sansa. Trebuie sa o impiedic sa se apropie de baieti."
Dorothy. Si ea?
"Sa ii spun Alexandrei sa plecam. Au inceput sa para ostile."
Scumpa mea Scarlett.
-Sa mergem Scarlett.
-Wow e incredibil chiar acum ma gandeam sa iti zic asta.
-Mda pai cred ca am inceput sa citesc ganduri. ii spuneam in timp ce ne departam de fete.
-Da sigur...
-Nu serios! Gandeste-te la ceva.
"Ai innebunit!"
-Ba nu am innebunit!
-Doamne e adevarat!
-Da stiu. Ah si apropo... Nu cred ca Dorothy, Viviane si Brigite sunt chiar asa bune prietene cu tine. Cred ca se prefac. Te-au facut proasta in gand.
-Eh lasa-le oricum sunt niste idioate.
-Auzi dar... stii ceva despre crime pe aici?
Scarlett se opri si ramase muta.
-Ce e? Ce am zis?
"Nu avem voie sa vorbim despre asta" se gandea ea.
-De ce? Ce s-a intamplat?
"De curand a murit o fata aici. Tara Peterson. Abia era initiata. Toate au supravietuit. Dar dupa aceea seara nu a mai fost gasita. Ginger ne-a facut sa credem ca a fugit pentru ca dimineata hainele ei nu mai erau acolo. Dar eu nu cred asta. O cunosteam. Si nu e singura. La fiecare initiere mai dispare cate o fata. Ginger tot incearca sa ne faca sa credem ca ele nu rezista etapelor dar eu stiu ca nu e asa."
-Oh Doamne... Dar despre ce e vorba in initierea asta?
"Shh... mai incet. Nu stiu decat ca cele care ajung conducatoarele unui etaj cu fete trebuie sa fie initiate. Mai apoi una dintre ele poate ajunge conducatoarea noastra,a tuturor, asa cum e Ginger acum. Pentru cativa ani cand o alta ii va lua locul. Eu nu am ajuns inca."
-Si cine e conducatoarea etajului nostru? am soptit.
"Tiffany Barlett. Ai vrea sa o cunosti?"
-Nu deocamdata. Hai in camera noastra sa ne pregatim pentru evadarea de la miezul noptii.
Ajunsesem. Mi-am scos un caiet dictando din setul care il adusesem si un pix.
-Deseneaza-mi planul Aripei de Vest.
In 5 minute Scarlett termina desenul. Era clar ca nu e o buna desenatoare si nu are nici o sansa sa devina arhitect dar schita era reusita.
-Ce usor!
M-am dus la geamul nostru si m-am uitat in jos. In jur de 26 de metri... nu e greu.
-Bine ne vor trebui cat mai multe paturi sau cearsafuri.
-Pai am eu trei cearsafuri care nu le folosesc sub pat si doua paturi. spuse Scarlett si le scoase intr-un nor de praf.
-Pfuu...
-Uite-le.
-Sunt bune. Si mai am si eu doua paturi de acasa. Stii sa impletesti?
-De la 6 ani.
-Atunci sa incepem.
Ne-am apucat sa impletim de la ora 17:34 paturile si cearsafurile intre ele. Nu a durat decat o ora dar cand am terminat ne durea ingrozitor spatele pe amandoua.
-Bun deci coboram pe astea. Ne trebuie un cutit, o franghie, o cutie de chibrite, un saculet cu pietre, ulei pentru uns balamale si o geanta.
-Alexandra de unde ai invatat toate astea?
-Sunt experta in evadari si tot ce e legat de crime. Ma documentez din carti.
-Grozav.
Totul era gata. Rucsacurile cu totul pregatit erau ascunse in perne. Cine se gandea sa caute acolo?
Am avut parte de un festin regal intr-o sala cu o masa lunga precum la nuntile din povestile cu Fat-Frumos. Apoi pe la 22:00 ne-au trimis la culcare. Am avut timp sa trec pe langa William care se afla in capatul celalalt al mesei cu angajatii, spunand ca ma duc la baie i-am dat un bilet pe care scria "Spune-mi la ce camera stai." si cand m-am intors am primit inapoi micuta bucata de hartie pe care se afla acum un numar. 153. Mi-am impachetat biletul si l-am bagat repede in buzunar pentru mai tarziu.
Cum am ajuns in camera eu si Scarlett ne-am pus alarma la ceas. Ora 23:50. Si ne-am culcat ca sa fim in forma pentru la noapte. Recunosc. Scarlett sforaia umpic cam tare dar ma voi obisnui. Deodata suna alarma.
-Scarlett trezeste-te!
-Mda... ce e?
-Sa mergem.
-Oh da. Ma imbrac imediat.
In 5 minute eram gata. Am aruncat franghia din paturi pe geam. Eu am coborat prima. Puneam fiecare picioar in cate un ochi al paturilor incet, incet incat sa nu cad nu de alta. Dupa mine si Scarlett care tremura de frica la cat de strans tinea franghia. Odata ajunse jos ne-am furisat dupa fiecare umbra de copac pentru ca dupa cum imi spusese Scarlett, noaptea erau paznici care patrulau peste tot. Dar o greseala uriasa a facut-o ea, calcand pe o ramura cazuta si frangand-o in doua, cu zgomot.
"La naiba." s-a gandit ea.
Paznicii au auzit si se indreptau acum spre noi. Am luat cea mai mare piatra din saculet si am legat de ea o bucata de franghie careia i-am dat foc. Am aruncat repede piatra in alta parte ca sa ii distraga. Luase foc un copacel mai mic ce se afla mai incolo de noi. Nu era mare paguba si ne-a permis sa fugim catre Aripa de Vest fara alti urmaritori.
"Super tare. A-i fi buna de hot."
Am suras.
"Fii atenta. Usa scartaie rau."
Banuiam ca se va intampla asta. Am luat uleiul pentru balamale si am uns putin inca uitandu-ma in spate dupa paznici. Cand am deschis usa nu mai scartaia.
"Ce previzibila esti."
Am intrat intr-o camera mare galbena cu multe usi. Dupa planul lui Scarlett bucataria era la a patra usa. Am uns si balamele usii de la bucatarie in orice caz.
-Sa o facem si pe asta. am soptit ca pentru mine. Scoate geanta. i-am spus lui Scarlett.
A scos geanta si repezindu-se la frigider a insfacat rapid manerul si l-a deschis. Facuse asta de multe ori. Am vazut-o indesand o caserola cu cascaval si o cutie cu Pizza.
-Hei nu gasesti niste rosii pe acolo?
-Ba da dar nu putem face salata...
-Voi nu mancati si separat?
-Nu.. niciodata.
Fata asta trebuie invatata.
-Hei nu gasesti niste sucuri pe acolo?
-Cred ca am vazut cateva mai in spate. mi-a raspuns ea. Uite-te in dulapurile alea de sus.
Am efectuat comanda si am gasit o cutie cu prajituri, cateva  conserve cu pate si o punga de paine feliata.
"Shh. Vine cineva." gandi Scarlett.

15. PULS
Ne-am bagat sub masa cu inimile batandu-ne cu un PULS nebunesc. De sub masa nu puteam vedea decat doi pantofi demodati si roz. Doamna Ferguson Ginger. Am scos din pungulita cu pietre o piatra de marimea unui soricel si am improvizat, cu franghia care o aveam si cutitul, facandu-l sa semene chiar cu un soricel. L-am aruncat iar doamna F a tipat sarind la 2 metri in sus si apoi a alergat afara din Aripa de Vest. Asta era sansa noastra. Scarlett s-a grabit sa iasa dar am oprit-o.
-Nu putem iesi acum. Abia a plecat.
-Pai si unde mergem? Nu putem nici sa ramanem aici.
-Stiu eu unde.
Am scos din buzunar biletul cu numarul usii lui William si i l-am aratat.
-Camera asta.
-E la etajul doi.
-Atunci sa mergem.
Am luat repede soricelul improvizat si am zbughit-o pe scari cu Scarlett in fata mea. Cand am ajuns la usa am ciocanit gafaind inca. William mi-a deschis vioi. El nu dormea desigur.
-Oh Doamne. E William Compton. Chiar in fata mea. sopti mirata Scarlett.
Uitasem. Ea nu stie ca William e iubitul meu.
-Vrei sa nu te mai miri atata si sa intri? i-am spus impingand-o in camera.
-Deci ce ai mai facut Alexandra? chicoti William.
-Iti stie numele? se mira din nou Scarlett.
Eu si William am ras amandoi puternic.
-Ce e?
-William e iubitul meu. i-am spus inca razand.
-NU SE POATE!
Atunci ca sa ii demonstrez l-am sarutat lung si apasat pe William, trantindu-l in pat.
-Wow! Fetele vor fi ataaat de geloase... Stai! Nu poti spune nimanui. Iti dai seama ca te vor manca de vie?
-Mda imi dau seama. De aia nu trebuie sa spui la nimeni. ii explicam in timp ce William ma saruta pe gat, tinandu-ma in brate.
Simteam fiori in tot corpul. Deja numai puteam vorbi prea bine.
-Tot nu mi-ai spus in ce v-ati bagat voi doua..
-Pai sa vezi prostie. Eu si Scarlett am evadat ca sa furam ceva de ale gurii din bucataria voastra dar cand sa plecam intra doamna F si noi facem cumva de o pacalim si ea fuge afara. Dar nu puteam pleca direct pentru ca ne-ar fi vazut asa ca am venit la tine.
-Scarlett e... prietena ta?
-Da.. Scarlett Dunne. Incantata de cunostinta. se prezenta inca mirata Scarlett. Sunt colega de camera a Alexandrei.
"Doamne Alexandra e superb!" gandi Scarlett.
-Ah da William... inca ceva. Am inceput sa citesc ganduri.
-Poftim?!
-E adevarat William... mi-a demonstrat. se repezi Scarlett.
-Fascinant... Ai idee la cat de multe ti-ar folosi asta? Cate lucruri ai putea rezolva?
-Da imi dau seama. William despre ce vorbim aici?
-Ai dreptate. E o conversatie stupida. Apropo am vorbit cu James.
-Si...?
-Ar dori sa mai faca un schimb de vorbe legate de afaceri impreuna cu tine.
-Nu sunt angajata lui.
-Da dar eu sunt subordonatul lui si trebuie sa fac ce doreste el.
-Insa eu nu am nici o indatorire fata de el.
-Stiu... Iti cer asta ca persoana la care tin cel mai mult. spuse William si ma santaja cu zambetul lui strengar.
-William...
-Te roooog...
-Rahat! m-am bosumflat ca un copil care fusese invins.
"Nu fi dezamagita. E incredibil de aratos. Nu i-ai fi rezistat." gandi Scarlett incercand sa ma consoleze.
-Merci Scarlett. am chicotit.
-Dumnezeule mare! E ceasul 3. Trebuie sa ne intoarcem. La 7 se va da alarma de trezire. tipa colega mea.
-Asa e iubito. Si maine noapte vei evada din nou pentru a merge impreuna la James. imi sopti inainte sa ma sarute de la revedere si astfel incat Scarlett sa nu auda.
-In regula. Noapte buna.
Am luat-o in goana pe scari sperand sa nu ne auda nimeni. Era linistie. Fratia se scalda in pacea absoluta a noptii. Doar nocturnele se mai zareau pe fereastra si cateva siluete ale paznicilor ce patrulau adormiti pe jumatate. Ne-am furisat din nou prin aceleasi locuri dar ochii mi-au fost atrasi de hambarul care il vazusem ieri cand intrasem in fratie.
-Ce e acolo? am intrebat-o pe Scarlett aratand catre el.
-Nu stiu. Nu pot intra acolo decat doamna Ferguson si sefele de etaje.
-Vrei sa intram?
-Nu stiu ce sa zic Alexandra... e tarziu.
-Haide. Nu esti curioasa sa afli ce e inauntru?
-Ba da dar... of BINE!
Minunat. Ha ha.
Ne-am pus pe branci ca in caz ca ne auzea cineva sa ne ascundem rapid in iarba mare. Ne taraiam printre ganganiile noptii pe pamantul umed si probabil am fi ajuns inapoi in camera pline de namol. Dar merita pentru ce urma sa vedem.Am impins cu doua degete usa hambarului. Nu se deschidea. M-am uitat in sus. Lacat. La naiba.
-Gata nu putem face nimic. Ne intoarcem. sopti Scarlett usurata.
-Nici vorba. Voi deschide usa asta indiferent cum.
Am inceput sa o lovesc cu pumnii si picioarele din ce in ce mai enervata. Disperata am imprastiat un icnet si o lumina puternica, alba a iesit din palma mea rupand lacatul in doua.
-DUMNEZEULE MARE! tipa si Scarlett.
Ce fusese aia? M-am uitat in palma mea dar nu se mai intampla nimic. Usa se tranti din cauza curentului.
-Repede sa intram. i-am spus colegei mele si am luat-o de mana tragand-o in hambar.
-Alexandra cum naiba ai facut asta?
-Nu stiu. M-am enervat si deodata a iesit scanteia asta... Trebuie sa ma documentez. Nu e normal ce mi se intampla.
-Mie imi spui... M-ai speriat ingrozitor.
-Totusi a fost bestial! am ras eu.
-Bestial?!
-Hei uite! Am gasit intrerupatorul.
Am aprins becul si mi-am amintit de casa abandonata de deasupra hotelului cu vampiri. Totusi lipseau geamurile sparte si cadavrul suspendat de perete. Ne mutam greutatea de pe un picior pe altul neincrezatoare. M-am impiedicat de un cui infipt in podea prabusindu-ma.
-Fii atenta. sopti Scarlett.
Mi-am ridicat capul si am observat niste linii arcuite, rosii care duceau pana aproape de perete. Mi-am trecut degetele peste ele si mi-am dat seama ca acelea erau urme de ghiare care au fost taraite. M-am aplecat sa miros. Sange. Si nu era de demult lasat. Nu apucase sa se usuce.
-Scarlett. Uite.
-Ce sunt astea?
-Urme de ghiare.
-Cine le-o fi lasat?
-Nu stiu dar hai sa le urmam.
Cand am ajuns acolo unde se terminasera am observat un maner ce iesea din podea. Inainte sa apuc sa il ating ceva mi-a lovit capul. M-am uitat in sus spre obiectul acela. Era un craniu de animal cu niste coarne mari atarnat de un snur ce venea din tavan. Scarlett tipa puternic.
-Shh. Ne va auzi cineva. i-am acoperit eu gura.
-E prea straniu Alexandra. De cand ai venit tu, parca suntem intr-un film de groaza.
-Dar nu poti renunta acum. Uite ce se intampla. Nu e ciudat ca doamna F nu va lasa sa intrati aici? Si de cand am ajuns aici parca am puteri magice.
-Nu imi pasa. Vreau in camera mea. Daca ne prinde cineva am incurcat-o.
-Pai daca iesi acum sigur te va vedea cineva.
-In ce ne-ai bagat Alexandra...
-Va fi bine. Nu te mai vaita atata. Ce ai de pierdut?
-Capul de pe umeri. Tu nu ai vazut ce s-a intamplat mai inainte? Nu vreau sa apara in fata mea diavolul cu un cutit in mana gata sa sara la gatul meu.
-Esti paranoica. Haide. Vedem ce e aici si promit ca plecam ca sa te culci.
-Crezi ca voi mai dormi saptamana asta?
-Presupun si eu. Hai gata cu vorba. Sa vedem ce e aici. Dar du-te intai si inchide becul cat eu deschid trapa asta. Daca vine cineva macar sa nu para ca am fost aici. Oricum avem lumina de la nocturne.
-Imediat.
Am tras puternic de maner. Trapa nici nu se observase pana ce am ridicat-o. Jos era intuneric si se puteau observa doar primele trepte ale unei scari de fier. Am legat franghia ramasa de manerul trapei si ne-am aventurat in intuneric sperand sa gasim iepurasi nu vreun demon nebun. Cand am dat cu piciorul de cimentul rece am cautat vreo lanterna prin buzunare. O am cu mine mereu. Am aprins-o si am vazut o camera micuta, rotunda facuta din pietre si cu peretii umezi. Pe la marginile lor, jos stralucea verde mucegaiul.
-Bleah. am soptit.
-Asemenea. ma aproba Scarlett.
De ce mereu chestiile interesante sunt la subsol? Nu se pot gasi si la etaje?
-Ceva sclipeste acolo. imi arata ea catre un perete la care lumina nu ajunse.
Cand am trimis raza lanternei acolo am dat de alte doua usi cu manere de argint si facute din lemn. Usi, usi, usi. Numai usi. Dar usile sunt ca sa ascunda ceva nu?
-Deci ce usa luam? intreba Scarlett.
Ma cuprinse un curent de aer rece. Abia acum?
-Ce zici daca mergem fiecare in cate o camera. i-am raspuns si m-am grabit sa intru la prima.
Scarlett ma prinse de mana.
-Ai innebunit?! Niciodata sa nu ramai singura in asemenea loc.
-Ti-e frica? am provocat-o eu.
-Da.
Rahat.
-Bine hai sa mergem in prima.
Am pus amandoua mana pe maner deodata si l-am rotit in stanga. Scarlett a inchis ochii, muscandu-si buzele. Iata un nou mister. Inainte sa il cunosc pe William, doar in vise reuseam sa ajung in asemenea locuri. Si bineinteles in cartile care le scriam. In desenele care le faceam... Defapt daca ma gandesc bine mereu mi-am dorit asemenea aventuri. Si iata-le in fata mea. In concluzie, nu inceta niciodata sa iti doresti ceva, si se va indeplini.
Logic.
Deschisem usa cat sa incapa un ochi. M-am uitat dar nu se vedea nimic. Bezna. Am deschis-o si am pus repede lanterna in fata noastra. Podeaua era la fel, facuta din ciment. Cautam oarba pe perete, intrerupatorul ce avea sa aprinda vreun bec. Dadusem de ceva cald. Am pipait si am descoperit o spirala de fier. Se misca. Am tras de ea si se aprinse o lumanare ce se pare se afla deasupra spiralei.
Magie?!
Dupa ea s-au aprins si alte lumari ce la fel, atarnate pe perete, sedeau pe un suport de fier. In fundul camerei se afla un fel de piedestal tot din ciment dar acoperit cu un covor negru pana la terminarea scaritelor. Pe piedestal domnea un sicriu deschis ce avea de o parte si de alta de doua lumanari mari ca la botezuri. Pe peretele din spatele sicriului era un tablou al unei batrane ce privea aproape inganfata in sus si inconjurata de sase fete imbracate in pelerine negre cu glugi ce nu zambeau. M-a luat un fior. Erau atat de inerte incat pareau de sticla.
Covorul se intindea pana la picioarele noastre si parca ne indemna sa il urmam. Am facut un pas dar am nimerit intr-o baltoaca de sange proaspat. Scarlett a scos un servetel din buzunar, motolit si mi l-a inmanat. Dupa ce m-am sters pe tenisii mei de acum doi ani cumparati m-am uitat prin toata camera. Ce nu am observat era o masa ca cele pe care ii pun pe oamenii bolnavi la spital dar care avea cureluse de legat mainile, picioarele si presupun si gatul. M-am cutremurat. De ce erau in stare aceste femei?
La fiecare pas se auzea ecoul fricii noastre. Fara sa ne dam seama ne indreptam spre sicriu. Pe marginea lui se aflau urme de ghiare ca cele vazute la intrarea in hambar.  Opus mesei care o vazusem se mai afla si un dulap.
-Scarlett stai.
-Ce e? Abia acum vrei sa ne oprim?
-Nu. Hai sa vedem intai ce e in dulapul ala.
M-am indreptat spre el inghitind in sec. L-am deschis si am fost uimita de ce am vazut. 16 carti groase, aproape romane as putea spune se odihneau prafuite pe primul raft. Dedesupt un sceptru cu o bila plina cu sange inauntru, un craniu ca cel ce imi lovise capul ceva mai inainte si un set de disecare. Pe al treilea raft insa, cel cu care se termina dulapul, era asezata o cruce mare de argint. L-am inchis repede si m-am intors cu fata la Scarlett.
-Ceva se intampla aici fato! i-am spus eu.
-Stii am senzatia ca nu trebuia sa vedem asta...
-E prea tarziu sa ne intoarcem. Trebuie neaparat sa aflu.
-De ce? De ce esti atat de atrasa de toate astea?
-Habar nu am. Hai sa vedem ce e si in cealalta camera si sa plecam.
Dar ce nu stia Scarlett e ca eu luasem una din cartile de pe raft. Daca m-ar fi vazut sigur ar fi tipat la mine, spunand ca nu e bine, si alte chestii. Deci am hotarat sa ii ascund asta. Am iesit din prima camera fiind sigura ca nu puteam gasi altceva mai inspaimantator. In cea de-a doua insa...
-Of unde naiba e lumina? se enerva Scarlett. Nu poti sa faci si tu o lumina din aia ca sa  putem vedea?
-Data trecuta am rupt lacatul ala de parca ar fi fost un stix si tu crezi ca e o idee buna?In orice caz... nu am facut-o intentionat. Nu stiu cum sa o fac din nou.
-Halal vrajitoare. Sau ce mai esti si tu.
-Hei hei. Fara insulte.
-Am gasit lumina!
Dar cand o aprinse am vazut in jur de 50 de sicrie, toate inchise, aranjate simetric in toata camera. Astea erau singurele obiecte din camera. Deodata ma apuca din nou, imposibil de rezistat, durerea puternica de cap de care avusesem parte cand o cunoscusem pe Scarlett.
- ... suntem ... aici ...
Vocile acelea se reintoarsera. Strangeam din ochi si imi acopeream capul de parca m-as fi ferit de ceva. Lumina era stinsa din nou si nici Scarlett nu mai era cu mine. Spiritele acelea vorbeau cumva cu mine.
- ... aici ...
Mi-am ridicat privirea si am vazut cum toate sicriele s-au deschis si din ele, au iesit fete moarte.

16. ZOMBI
Nu precum vampirii care sunt practic morti vii. Erau fete, imbracate in haine roz, sfasiate, rupte, cu unghiile de parca au fost taiate direct din carne, mainile si picioarele nici nu se mai puteau numi asa din cauza viermilor ce misunau pe corpul lor lasand la iveala doar scheletul. Fata, nici nu voiam sa ajung la ea. Ochii nu mai existau si pe fetele lor se mai aflau doar cateva bucati de carne neagra ce le acopereau pometii si barbia. Parul, arata ca niste fasii dintr-o franghie unite intre ele, murdar si lipit de cap.
Am inceput sa respir greu. Se apropiau de mine, cu mainile intinse vrand sa ma apuce. M-am ferit de ele dand din maini si picioare. Imi dadusem rucsacul jos si il fluturam in fata lor incercand sa le fac sa se indeparteze.
- ... nu ... facem ... rau ... noi ... aparam ... pe tine ...
-De cine sa ma aparati?
- ... aici ... ne-au inchis ... ele ... sacrifica ... pe tine ... la fel ... FUGI!
Doar ultimul cuvant fusese cel mai clar pentru mine. FUGI! Era ceva de care acesti ZOMBI incercau sa ma protejeze. Ele.. ele. Cine erau ELE? Sa fie Ginger si conducatoarele de etaje? Da... ele trebuie sa fie ELE.Am scuturat din cap si m-a trezit la realitate intinsa pe podeaua umeda a camerei si cu mana lui Scarlett pe umarul meu.
-Alexandra! ALEXANDRA! Trezeste-te! Te rog mult trezeste-te.
-Sunt treaza nu mai tipa. i-am spus eu irascibila ridicandu-ma de jos.
-Ce se intampla cu tine? E a doua oara cand lesini. Ai vreo problema?
-Am sa iti explic cand ajungem in camera noastra.
-Pai hai atunci sa deschidem o data sicriele astea si sa o tulim. se repezi Scarlett catre sicriul cel mai apropiat.
Ca un fulger am prins-o exact inainte sa apuce sa il atinga macar.
-Nu fa asta!
-Poftim?! De ce? Nu de asta am venit aici?
-Stiu deja ce e in ele. Trebuie sa plecam de aici. Cat mai repede.
-Uneori ma uimesti atat de tare incat ma lasi fara cuvinte.
Nu am mai comentat la fraza asta si am inceput sa o trag de bluza catre iesire luminand cu lanterna pasii pe care ii facusem. Un ghemotoc de blana gri trecu chitaind prin fata noastra. Sobolani. Din partea care venise am zarit in jur de 8 perechi de ochi rosii mici privindu-ne. Dar i-am ignorat. Tropaind alergam pe scari catre asa zisa libertate. Cand sa deschidem usa care ducea in hambar aceasta nu a mers. M-am impins in ea dar degeaba. Am reusit sa o ridic cat sa vad o farama de lumina. Deja se crapase de ziua. Curand avea sa se dea alarma de trezire si noi inca eram blocate acolo.
-Ce ne facem? sopti Scarlett terorizata.
-Da-mi cutitul. i-am ordonat calma.
Cei care ne-au inchis acolo nu erau foarte destepti. Lipisera usa cu multa banda adeziva si atat. Credeau ca am fi stat acolo pana am fi murit mancate de sobolani. Intradevar nu foarte destept.. Am impins varful cutitului in banda adeziva si am tras o dunga de alungul usitei. M-am impins inca o data in usa iar ea s-a trantit de podea. Am ajutat-o pe Scarlett sa se ridice.
-Slava Domnului! multumi ea urmand sa isi indrepte spatele.
-Cat e ceasul?
-05:48. Mai avem timp sa ne intoarcem si sa facem un dus. Miros ca un animal de la ZOO.
Am chicotit si ne-am grabit sa iesim afara. Spre norocul nostru atunci se facea schimbul de paznici si nu a trebuit sa ne mai ascundem. Ne-am catarat din nou pe franghia de cearsafuri improvizata si am ajuns in camera frante de oboseala.
-Pot sa intru eu prima la dus? E de ajuns cat am suportat noaptea asta.
-Sigur ca da Scarlett. am acceptat numai pentru ca stiam ca voi putea frunzari cartea pe care o luasem in liniste.
Cand am auzit sunetul jetului de apa lovind podeaua dusului m-am trantit in pat scotand de sub perna o punga cu stixuri si cartea. Inainte sa apuc sa rontai primul stix un paianjen cat un bob de mazare iesi dintre paginile cartii escaladand cutele paturii mele si intr-un final ajungand strivit sub papucii mei pufosi daruiti de mama de Craciun. Chiar imi e dor de ei. Si totusi nici nu stiu de tot ce se intampla. Dar deocamdata nici nu trebuie.
Prima pagina a cartii continea titlul. "RITUAL DE SACRIFICARE" M-am cutremurat. Cat de meschin poti fi? Pe urmatorea pagina am dat de un text de introducere scris de mana cu sange. Am rasfoit toate filele si toate erau la fel. In sfarsit ajunsesem la adevaratul proces pentru care era camera aceea. Sacrificarea.
M-am asezat mai bine pe perna astfel incat lumina zorilor sa se intinda pe toata pagina. Din pacate toate cuvintele erau scrise in latina. Rahat. M-am intins dupa notebook dar cand sa deschid internetul Scarlett iese din baie invaluita intr-un mare prosop verde si cu unul alb in cap. Cateva suvite roscate rebele ii ieseau pe alaturi picurand din ele apa.Nu pot sa cred cat de bine ii statea in verde. M-am intors repede pe burta bagand cartea sub perna si rupandu-mi o unghie. La naiba.
-Sunt gata acum poti intra tu.
Poate ca pana la urma aveam si eu nevoie de un dus. Din dulapul meu am scos doua prosoape de care aveam nevoie si am intrat trantind usa dupa mine.
Mi-am privit chipul in oglinda. Speram sa gasesc pe altcineva, poate. Nu stiu, dar asa simteam. Ochii mei se marisera considerabil, desi eram foarte obosita si pupilele se dilatau din cauza luminii facandu-mi nuaanta ochilor sa semene cu cea a parului. Si parul, parea atat de uscat precum un lan de grau intr-o zi cu soare torid. Nici buzele nu erau mai breze. Un roz asa de sters incat era greu sa faci diferenta intre conturul lor si piele. Mi-am descheiat bluza galbena ca lamaia care o purtam la nasturii de sus si am scos-o aproape adormita. Mi-am lasat pantalonii de trening sa alunece de pe mine si i-am catapultat pe caloriferul din cealalta parte a baii. Am tras de puful de par ce imi tinea parul in coada si buclele mi s-au rostogolit pe umerii mei albi.
Mainile s-au odihnit o clipa pe manerele usii cabinei de dus. Cand apa a pornit mi-a facut pielea de gaina. Ma ardea, sunt sigura, dar nu simteam. Am trecut buretele pe pielea mea pe care nu o putea prinde bronzul niciodata. Locul se aburise deja.
Am lasat apa sa curga si m-am ghemuit langa perete. Nu ma simteam bine. Pleoapele au inceput sa imi arda cand am inchis ochii. O durere surda mi se instala in urechi. Cabina de dus s-a deschis facand toata incaperea sa tremure. Nici macar nu tresarisem. M-am ridicat si am iesit, infasurandu-mi un prosop in jurul meu dar cu parul, inca lasat liber sa mi se scurga pe gat.
Nu eram interesata de ce acel spirit malefic mi-a intrerupt momentul meu de liniste. Eram mult mai interesanta de ce fel de spirit era.

17.PASTILE
-Asta e partea in care sari in fata mea, ne luptam, apoi imi dai un motiv bun pentru care sa nu te ucid. ma amageam singura.
Aburii de pe oglinda incepeau sa se retraga. Oglinda, asta era!
-Ar fi cam greu sa ma omori. Doar daca nu vrei sapte ani de ghinion. vorbi ea.
La tot ce mi se intamplase pana acum, nici nu ma miram ca oglinda vorbeste. M-am miscat lent catre ea, taraindu-mi paupucii pufosi pe gresia uda. In oglinda nu era nimic reflectat. Nici macar eu. Era pur si simplu.... alb!